Secretul cafelei lui Tom Hanks. Ingredientul neașteptat care îi schimbă complet gustul

14 iulie 2026 8:35

Actorul și regizorul Tom Hanks a dezvăluit cum își prepară cafeaua de dimineață. Această rețetă îi amintește de băutura pe care o consuma în copilărie. Cafeaua are nenumărate beneficii, însă actorul a dezvăluit cum o îmbunătățește el. Ce ingredient adaugă.

Ingredientul pe care Tom Hanks îl adaugă în cafea. Foto: Instagram

O cafea nu numai că te trezește dimineața, ci vine și cu beneficii multiple. Poate ajuta la combaterea inflamațiilor din organism, poate reduce riscul de diabet de tip 2, susține sănătatea ficatului și poate ajuta la tranzitul intestinal regulat. Cum o îmbunătățește Tom Hanks.

Ce adaugă Tom Hanks în cafeaua de dimineață

Este deja cunoscut faptul că actorul Tom Hanks deține propria companie de cafea. Marca Hanks este implicată și în sprijinirea organizațiilor non-profit care se ocupă de veterani și de familiile lor. Astfel, fiind un mare iubitor al acestei băuturi, el are și un mod propriu de a o prepara.

Starul de la Hollywood amestecă un sfert de cană de lapte, cu 170-240 de ml de cafea. Îi place să-și aromatizeze singur băutura, astfel că este un fan al toppingurilor cu scorțișoară, nucșoară, caramel, vanilie, ciocolată și chiar frișcă. Cu toate acestea, la final mai adaugă ceva.

Este vorba despre un amestec gata preparat de malț cu ciocolată. Acest ingredient se poate prepara și separat, combinând pudră de malț, lapte praf și zahăr. O altă variantă simplă, pe care Tom Hanks o preferă, este adăugarea unui amestec clasic de ciocolată caldă în cafea, conform eatingwell.com. El împărtășește un alt secret pe rețelele de socializare.

„Ce face o cafea bună? Ceea ce îmi place la o cafea este cantitatea potrivită de lapte integral cald, fără spumă, astfel încât este practic o cafea de culoare bej - elixirul raiului”, a spus starul de la Hollywood.

Tom Hanks a împlinit 70 de ani

Tom Hanks a făcut recent furori la premiera filmului Toy Story 5, fiind cel care i-a recreat vocea cowboy-ului Woody. De asemenea, în urmă cu aproape o săptămână el a împlinit vârsta de 70 de ani. 

Cu această ocazie, actorul le-a arătat urmăritorilor săi că nu este niciodată prea bătrân pentru a se distra. Pe pagina sa de Instagram a postat un videoclip în care sărea în apă. În descriere a precizat că în acea zi specială se bucură de cafea, muzică și „o cauză nobilă”, referindu-se la faptul că propria companie donează 100% din profiturile sale nete organizațiilor non-profit care susțin veteranii militari și familiile acestora.

„Tipul ăsta împlinește 70 de ani AZI. Muzică grozavă. Cafea bună. O cauză nobilă!”, a scris Hanks în postarea sa de pe Instagram.

Mai multe