Secretele vedetelor pentru un păr lucios și sănătos. Remediile naturiste care te ajută să ai un look spectaculos

19 august 2024 15:11   Trucuri de frumusețe

Un păr sănătos, bogat și strălucitor reprezintă una dintre cele mai puternice dorințe ale reprezentantului sexului frumos. Vedetele noastre au împărtășit cu doamnele și domnișoarele de acasă diverse trucuri pentru un păr lucios. 

Nume precum Lidia Buble, Ioana Ginghină, Misha Miller și Irina Fodor au dezvăluit remediile naturiste, micile secrete care pe ele le-au ajutat să aibă un păr frumos și lucios, de invidiat. 

Lidia Buble: „Două căpăcele de oțet într-un lighean în care strângi rufele”

Lidia Buble a spus pentru cei de acasă faptul că mama sa apela la ajutorul oțetului pentru un păr mai lucios. 

„Un truc pentru luciul părului. Mama de mici ne punea oțet amestecat cu apă într-un lighean. Să zicem două căpăcele de oțet într-un lighean în care strângi rufele. Ne punea cu capul acolo, ne mișca de două, trei ori, după care ne storcea. Nu îl mai clătea cu apă și aveam un luciu la păr de niciun produs pe care îl folosesc astăzi nu-mi dă luciul ăla la păr. Mai fac treaba asta uneori”, a spus Lidia Buble, la Fresh by Unica.

Ioana Ginghină: „Frecați foarte bine cu acest amestec pielea capului”

Pentru Ioana Ginghină a funcționat zahărul brun și un balsam natural pentru păr. 

„Amestecați o linguriță de zahăr brun cu 2-3 lingurițe de balsam. De preferat un balsam natural, ideal pentru un scalp iritat și gras. Frecați foarte bine cu acest amestec pielea capului iar apoi spălați-vă normal cu șamponul dumneavoastră. Se poate folosi și bicarbonatul de sodiu în loc de zahăr brun, pentru părul cu rădăcină mai grasă. Se știe că acesta absoarbe excesul de sebum”, scria Ioana Ginghină în urmă cu mai mulți ani, pe blogul personal.

Irina Fodor: „Nu am fost nevoită să îl vopsesc”

În cazul Irinei Fodor funcționează o mască din mai multe ingrediente naturale. 

„Sunt norocoasă, până la vârsta asta nu au apărut încă firele albe, așa că nu am fost nevoită să îl vopsesc. Cu toate astea, îl hrănesc din când în când cu o mască naturală, pe care o prepar eu în casă din miere de albine, ulei de măsline, banană și ou crud”, a spus Irina Fodor, pentru aceeași sursă.

Misha Miller: „Are un efect superb imediat”

Cântăreața Misha Miller optează pentru apa de orez. 

„Iei orez, îl pui în apă, îl lași peste noapte și dimineața următoare îți speli părul cu acea apă. Are un efect superb imediat. Recomand!”, a spus Misha Miller, tot pentru Unica.ro.

Mai multe