Andreea Bălan, dezvăluiri despre relația cu Victor Cornea. Detalii neștiute din intimitatea lor: „M-am rugat în fiecare seară, timp de două luni”

22 mai 2024 15:57   PrimeTime

Andreea Bălan trăiește de un an o frumoasă poveste de dragoste alături de jucătorul de tenis Victor Cornea. Recent, în cadrul podcast-ului „Lucruri simple”, al lui Horia Brenciu, cântăreața a vorbit despre relația dintre ea și iubitul ei, care este cu 9 ani mai tânăr, oferind câteva detalii neștiute.

Andreea Bălan a suferit de mai multe ori din dragoste, însă, de când l-a cunoscut pe Victor Cornea, vedeta susține că a aflat ce înseamnă dragostea adevărată. Invitată în podcast-ul lui Horia Brenciu, „Lucruri simple”, artista a oferit câteva detalii neștiute, unele destul de intime, cu privire la relația dintre ea și iubitul tenismen cu 9 ani mai tânăr.

Artista a susținut că s-a rugat în fiecare seară, în curtea casei ei, timp de două luni, înainte să îl cunoască pe tenismen, pentru ca Universul să-i ofere șansa de a fi fericită. Totodată, a mărturisit că atunci când l-a cunoscut pe Victor Cornea, a știut din prima clipă că este„ cel mai potrivit pentru ea”.

„Eu simțeam că Victor este în energia mea și simțeam că o să vină, dar el nu a apărut decât după ce m-am rugat în fiecare seară, timp de două luni, în curtea mea, conectată cu pământul, că asta este important… M-am rugat la tot Universul să fiu și eu fericită și am spus că îi iert pe toți. Când a apărut Victor, totul a curs foarte frumos și a fost clar. Foarte frumos a mers relația! Victor este cel mai potrivit pentru mine! Din prima clipă… El are un copil, iar eu nu mai pot să am copii și iar s-au legat lucrurile și așa”, a declarat Andreea Bălan, în podcast-ul „Lucruri simple”. 

Andreea Bălan: „Eu nu-l știam, dar el mă știa”

De asemenea, cântăreața susține că cei doi au o chimie perfectă, fiind pe „aceeași lungime de undă”: „Noi am avut o similitudine la capitolele ambiție și disciplină și de asta noi ne-am regăsit, chiar dacă este această diferență de ani. Noi suntem pe aceeași lungime de undă, pe aceeași vibrație… După ce a văzut acel filmuleț, mi-a făcut un compliment pe Instagram, iar mie mi-a atras atenția că are «bifă» și că este sportiv de performanță.

Eu nu-l știam, dar el mă știa – toată România mă știe, na, cu unele chestii sau cu altele – și după ce i-am mulțumit mi-a scris din nou și de acolo am început să conversăm. După ce a terminat turneul de la Roland Garros nu ar fi trebuit să vină în România, dar a avut o zi liberă, o zi! Și a venit în România, iar asta m-a impresionat și am avut o întâlnire de 24 de ore”, a mai spus Andreea Bălan.

Mai multe