Andreea Marinescu și Adrian Titulescu, poveste de dragoste ca în filme. Cum i-a adus soarta împreună după 7 ani de la prima întâlnire

23 octombrie 2025 11:22

Andreea Marinescu, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de știri din România, se bucură și de o viață personală împlinită. Jurnalista are o căsnicie frumoasă, doi copii, iar de curând a povestit și cum a început povestea de dragoste cu partenerul ei.

Andreea Marinescu și Adrian Titulescu / Foto: captură video YouTube - Viva

Poate că Andreea Marinescu aduce în casele oamenilor cele mai importante informații ale zilei, însă viața ei personală rămâne departe de reflectoare. Rar vorbește despre mariajul său, însă o excepție a făcut-o în emisiunea „Viva Couple”, unde a participat alături de soțul ei, Adrian Titulescu, polițist criminalist, și a oferit detalii despre începuturile relației lor.

„La o crimă ne-am cunoscut” 

Andreea și Adi s-au cunoscut în urmă cu 23 de ani, iar drumul lor împreună pare a fi fost scris de soartă. S-au întâlnit la locul de muncă, în timp ce ea realiza un material de știri, iar el investiga același caz:

La o crimă ne-am cunoscut… La o știre, eu am mers în biroul serviciului unde lucra el, al șefului mai exact. A intrat și el în biroul acela, eu l-am văzut, el m-a văzut și după aceea… Și eu am întrebat atunci de el, recunosc. Acum câțiva ani mulți. Dar am întrebat așa: «cine este băiatul acela drăguț?». Chiar era. Și acum este, acesta este defectul lui…Atunci ne-am văzut prima oară”, a povestit Andreea.

Ei nu au rămas împreună imediat, dar destinul i-a adus din nou față în față după șapte ani, tot într-un context profesional:

Apoi ne-am întâlnit după șapte ani, cam așa. După o perioadă lungă. Nu l-am mai văzut niciodată din ziua aia. Nu știu dacă el m-a mai văzut, el e foarte atent la detalii… Apoi ne-am cunoscut la o zi a Poliției. Mie mi s-a stricat telefonul și dintre toți domnii drăguți de la fața locului… ce să zic, nu m-am dus special la el, dar i-am spus: «fă-mi și mie telefonul acesta, poți?». S-a uitat la mine și mi-a spus «da». După am ieșit la un ceai, iar restul este poveste”, a continuat Andreea.

Andreea și Adi sunt căsătoriți și au împreună un fiu, pe nume Marc Armin. Jurnalista mai are și un băiat mai mare, Vladimir, dintr-o relație anterioară, care a rămas în grija ei după separarea de primul soț. 

Mai multe