Bella Santiago și Nicu Grigore, declarații savuroase înainte de Power Couple: „Un cuplu fericit, nebunatic și puternic”
Power Couple, sezonul 2, este tot mai aproape de lansare. Vor fi cupluri cunoscute și iubite de o țară întreagă, care vor veni în fața celor de acasă cu cele mai sincere reacții, neașteptate adevăruri și intrigante temeri. Emisiunea, filmată într-o locație de vis, aduce provocări din cele mai dure.
Mai e puțin și începe Power Couple, sezonul 2. Dar, până la momentul în care telespectatorii vor vedea cum s-au descurcat participanții, în fiecare luni și marți seara, după noile ediții Chefi la cuțite, la Antena 1 pot fi urmărite materiale în exclusivitate despre concurenți, în care aceștia oferă o serie de declarații în premieră. Toate video-urile pot fi urmărite și pe AntenaPLAY.
Bella Santiago și Nicu Grigore: „Joacă România – Filipine la Power Couple”.
Primii prezentați au fost Bella Santiago, cântăreața care și-a demonstrat capacitățile vocale extraordinare de-a lungul anilor și soțul acesteia, Nicu Grigore, fost sportiv de performanță și terapeut.
Cei doi s-au cunoscut, în septembrie 2017, după ce Nicu a ascultat-o pe aceasta cântând și și-a luat inima în dinți să o cucerească. Un an mai târziu, a cerut-o în căsătorie și s-au cununat civil, chiar înainte ca aceasta să câștige marele premiu la X Factor, iar în 2023 au avut parte de o nuntă de vis. Cei doi și fata Bellei, Kescielle, formează o familie frumoasă, plină de umor și energie pozitivă.
Cu voia bună care o caracterizează, Bella nu a stat pe gânduri și a ales să-și descrie relația lor într-un mod extrem de neașteptat, dar totuși clar:
„Un cuplu fericit, nebunatic și puternic”
Tot solista a recunoscut și că Nicu este omul potrivit, lângă care poate fi ea cu adevărat:
„Când sunt cu tine, mă simt foarte relaxată, în largul meu”.
Cei doi consideră că show-ul li se potrivește deoarece este o șansă să arate că pot depăși orice obstacol atunci când sunt unul lângă celălalt:
„Am demonstrat că nu doar un cuplu de aceeași naționalitate este compatibil, joacă România – Filipine la Power Couple”.
Cum se vor descurca cei doi în competiție, ce provocări le vor pune probleme și cât de departe vor reuși să ajungă, vom vedea, în curând, în cel de-al doilea sezon al show-ului fenomen Power Couple, ce va fi difuzat la Antena 1.