Cele 10 ispite feminine de la Insula Iubirii par desprinse din Playboy. Cine sunt concurentele show-ului de la Antena 1
Relație sau tentație? Grea misiune vor avea concurenții show-ului Temptation Island – Insula iubirii, de la Antena 1, căci cele 10 ispite feminine sunt de o senzualitate ieșită din comun. După ispitele masculine, a venit momentul să le cunoaștem și pe fetele care vor pune pe jar concurenții, în sezonul 6, și care vor apela la întreg arsenalul lor de seducție.
Maria Vornicu (37 de ani) poate descrie perfect tipologia femeii puternice, sigure pe ea, care ştie exact cum să se impună, dar şi să ofere atunci când cel de lângă ea ştie să ceară. A iubit, a fost iubită, a înşelat, a fost înşelată, aşadar, a experimentat multe în relaţiile anterioare şi consideră asta un avantaj în experienţa "Insula iubirii", show prezentat de Radu Vâlcan, la Antena 1.
Bianca Patrichi (32 de ani) a acceptat rolul de ispită din dorinţa de a descoperi oameni noi şi de a se lăsa la rândul ei descoperită. Nu crede în monogamie, mai ales după ce a fost înşelată de foştii iubiţi. Nu a mai petrecut trei săptămâni fără telefon şi în compania unor persoane complet necunoscute, aşa că porneşte în aventură deschisă către experienţe noi.
Oana Monea (33 de ani) are propria afacere – un salon de cosmetică şi oferă cursuri de specializare în domeniu. Dacă în plan profesional este un om împlinit, viaţa personală nu i-a adus satisfacţiile dorite. După două relaţii serioase, care însă nu s-au încheiat aşa cum îşi dorea, Oana a decis să participe la cel mai dur test al fidelităţii, ca să demonstreze că tentaţia poate apărea oricând într-o relaţie.
Anamaria Vaida (33 de ani) este o apariţie de neuitat încă de la început. Fata cu ochi albaştri şi păr de foc a venit pe insulă din dorinţa de a ajuta cuplurile să descopere adevărul despre relaţiile lor. Îi place să flirteze, astfel că rolul de ispită i se va potrivi ca o mănuşă.
Eda Csoregi (23 de ani) este profesoara de matematică și se descrie ca fiind o persoană ambițioasă și puternică. Fire comunicativă, gata să experimenteze lucruri noi, Eda a pornit în experienţa "Insula Iubirii" cu inima deschisă.
Karina Fetica (26 de ani). Carismatică, ambiţioasă şi sigură pe ea, Karina a lăsat un loc de muncă sigur, dar plictisitor, într-o bancă, şi şi-a urmat visul – acela de a deveni antrenor de fitness. Karina a avut curajul să iasă dintr-o relaţie lungă, de peste nouă ani, pentru că intervenise monotonia, aşa că nu îi e frică să spună ce simte şi ce vede.
Larisa Iosif (23 de ani) a venit pe Insulă (n.r. filmările au avut loc în Thailanda, în noiembrie 2021) ghidată de o singură motivaţie: să le demonstreze femeilor că bărbaţii nu sunt aşa cum cred ele. Şi-a propus încă de la început să joace dur, aşa că rolul ei nu va putea fi ignorat.
Antonela Pătruţ (26 de ani). Fire amuzantă şi onestă, Antonela nu se va sfii să le spună tuturor drept în faţă ceea ce gândeşte. Antonela a venit pe Insula Iubirii din dorinţa de a descoperi oameni noi şi totodată pentru a vedea dacă mai există relaţii solide într-o lume destul de superficială.
Roxana Lite (28 de ani) este licenţiată în Turism, însă a ales să profeseze în zona de beauty, unde deţine propriul salon de înfrumuseţare. Fire jucăușă şi vulcanică, Roxana vine pe Insula Iubirii pentru a-i ajuta pe concurenţi să găsească răspunsuri la întrebări pe care nu avuseseră curajul să şi le pună până acum.
Lavinia Dumitrescu (28 de ani) s-a căsătorit şi a făcut un copil, însă acest lucru nu a oprit-o să divorţeze atunci când a simţit că în cuplu nu mai există convingeri comune. Lavinia şi-a dorit să participe la cel mai dur test al fidelităţii, tocmai pentru a le ajuta pe concurente să afle adevărul despre relaţia în care se află.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!