Cum a făcut Adela Popescu primii bani: „Nu era ceva fabulos pe vremea aceea”. În ce i-a investit vedeta

10 noiembrie 2025 17:37   PrimeTime
Ultima actualizare:

Adela Popescu (39 de ani) a dezvăluit cum a câștigat primii bani. Fosta prezentatoare a emisiunii „Vorbește Lumea” i-a obținut dintr-o pasiune care avea să îi aducă succesul câțiva ani mai târziu.

Încă din copilărie, Adela Popescu, fostă membră a trupei DJ Project, a iubit muzica, motiv pentru care a urmat cu multă pasiune cursurile de canto ale Clubului Copiilor din Drăgășani. Acolo, ea a pătruns treptat în tainele artei vocale și a avut totodată ocazia să participe la diferite concursuri. De altfel, la un festival de muzică a obținut primii bani:

Primii bani i-am câștigat la festivalul TI AMO, care este un festival de muzică pentru copii. A trebuit să vină maică-mea cu mine, să își ia liber de la grădiniță, că era educatoare. Am mers la festival și am luat locul 1, din prima! Atunci am câștigat niște bănuți. Am avut câteva festivaluri cu mici câștiguri, nu era ceva fabulos pe vremea aceea”, a povestit ea în podcastul „Prima Dată cu Raluca Hagiu”.

În urma acelei participări, a primit 800 de lei pe care i-a cheltuit pentru a cumpăra o mașină de spălat. Până la această experiență, însă, Adela a povestit că bunicul ei îi oferea adesea bani pentru muncile agricole: „Eee, acum dacă este să mă întorc la primii bani și îmi dădea tataie Gheorghe îmi dădea bani să îl ajut la prășit. Eu m-am dus în tabără cu banii, dacă e să o luăm așa”, a mărturisit ea.

Adela Popescu, despre începutul relației cu Radu Vâlcan

În prezent, Adela este o soție și o mamă împlinită. De 16 ani, formează cu un cuplu cu Radu Vâlcan, iar împreună au trei copii. Cei doi s-au cunoscut la filmările serialului „Iubire și Onoare”, iar prezentatorul TV a fost primul care a simțit fiorul dragostei:

El s-a îndrăgostit primul de mine. Eu tot timpul am fost genul neinteresată, (...). Așa și cu el, lui i-am atras atenția mai repede și am început să văd cum mă privește că simți din privire, privirea se schimbă foarte tare când doi oameni se plac sau cel puțin unul te place, te privește altfel - te privește mai mult, pe ascuns, se ferește, își schimbă privirea.

A fost o filmare pe care am avut-o la Bodrum pentru serialul Iubire și Onoare și, pur și simplu, îmi amintesc că avea o cămașă cu carouri și când mergeam la cină, la micul dejun, se uita într-un fel la mine care mi-a dat fiori. Simțeam că se uită într-un fel… Atunci mi-am dat seama că nu mai scap”, a mai precizat Adela. 

Mai multe