Olga Bacari a spus clar cu cine vrea să doarmă în prima noapte la „Survivor”: „Nu știu de ce, dar voia neapărat”
Olga Barcari a pășit recent în cea mai dură competiție de supraviețuire de la noi, „Survivor România” 2026, iar primele ore în tabăra Faimoșilor i-au adus deja emoții intense. Fosta concurentă de la „Asia Express” a povestit cum a decurs prima noapte petrecută în junglă și cine a fost colegul pe care l-a ales să-i fie aproape, surprinzându-și tribul.
Intrarea în competiția „Survivor România” a fost pentru Olga Barcari un adevărat șoc de adaptare. După câteva ore în junglă, fosta concurentă de la „Asia Express” a trebuit să decidă cu cine va împărți prima noapte, iar alegerea ei a atras atenția colegilor și a creat deja primele comentarii în trib.
În tabăra Faimoșilor, Olga a dorit ca Aris Eram să doarmă alături de ea. Colegii au răspuns prompt și s-au reorganizat pentru a-i respecta dorința. Aris a explicat cum a decurs noaptea:
Odihnă neașteptată lângă Aris Eram
„Am fost cam primul care s-a pus la somn alături de Olga. Nu știu de ce, dar voia neapărat să doarmă lângă mine. Atunci am schimbat un pic planurile cabanei și s-a pus Olga lângă mine să doarmă. Spre deosebire de noi, ea a dormit toată noaptea ca pe lemn. Parcă nici nu am auzit-o cum se mișca dintr-o parte în cealaltă. Nu sforăie, foarte calmă”, a declarat el la Antena 1.
Olga Barcari s-a făcut remarcată în showbizul românesc prin participarea la „Asia Express”, cucerind publicul cu carisma, frumusețea și feminitatea sa. Bruneta, hairstylist și trainer în tehnici de balayage și airtouch, a fost una dintre cele mai urmărite concurente, iar numele ei a stârnit și controverse, după zvonurile legate de o posibilă relație cu actorul Cătălin Bordea.
Prima noapte în junglă a fost doar începutul provocărilor pentru Olga, care trebuie acum să se adapteze rapid la ritmul dur al competiției. Felul în care a reușit să impună rapid planurile proprii și să își aleagă compania pentru somn arată deja că este hotărâtă să facă față cu brio aventurii din „Survivor România”.