“Planeta celor singuri. Opt povestiri”, serial de Ziua Îndrăgostiților, la Focus Sat

3 februarie 2022 17:02   PrimeTime
Ultima actualizare:

Serialul „Planeta celor singuri. Opt povestiri” („Planeta singli. Osiem historii”, 2021) ne întroduce suav în atmosfera de Valentine's Day, în luna iubirii. Producția poate fi urmărită la Focus Sat, din 14 februarie, cele opt episoade fiind programate în zilele de luni, câte două, de la ora 21:30.

“Planeta celor singuri. Opt povestiri” (Planeta singli. Osiem historii, 2021) este rezultatul primei colaborări pe partea de producție dintre Canal+ Polonia și M7 Group (furnizor de televiziune cu sediul în Luxemburg, care operează mai multe platforme de televiziune cu plată prin satelit). Serialul este o antologie de povestiri romantice despre întâlniri puse la cale în mediul online. Fiecare episod ne arată ce înseamnă dragostea în lumea modernă și ce întorsături spectaculoase pot lua poveștile de iubire. Personajele celor opt episoade sunt extrem de diferite ca vârstă, mentalitate, pasiuni, obiective, dar au un numitor comun: dorința de a întâlni dragostea adevărată. Ceea ce, evident, nu este ușor.

Un studiu realizat recent de Canal+ printre utilizatorii de servicii SVOD din Benelux și alte piețe europene confirmă că există un apetit puternic și nesatisfăcut pentru conținut european original și exclusiv. <Planeta celor singuri. Opt povestiri> este o producție care îndeplinește aceste condiții și suntem încântați că am fost implicați în acest proiect. Proiectul este cu atât mai special cu cât a fost filmat în capitalele unor țări ce fac parte din piața M7 Group”, explică Stefano Colombo, VP content M7 Group.

Serialul a fost filmat în patru orașe europene

Serialul “Planeta celor singuri. Opt povestiri” a fost filmat în Varșovia, Viena, Praga și Amsterdam și poate fi urmărit pe canalul Focus Sat, disponibil gratuit pentru toți clienții Focus Sat, fiind inclus în toate pachetele TV satelit Acces, precum și în aplicația Focus Sat cu pachetele TV online Play TV. Amatorii de seriale europene care nu sunt clienți Focus Sat pot accesa gratuit, timp de 7 zile, aplicația Focus Sat. Printre serialele disponibile se numără celebre producții Canal+, printre care „Pro și contra” (2 sezoane), „Paris Police 1900”, „Baron Noir” (3 sezoane), „Pedagogul” (2 sezoane), „ZeroZeroZero”, „Moscow Noir”, „Nox”, „Secretul celor cinci”, „Ai încredere în mine” (2 sezoane).

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News! 

Mai multe