Primul trimestru de sarcină nu a fost deloc ușor pentru Anca Dumitra. Actrița și soțul ei au aflat deja sexul bebelușului

17 mai 2024 14:03   PrimeTime

Actrița Anca Dumitra, interpreta celebrei „Gianina” din îndrăgitul serial de la Pro Tv, „Las Fierbinți”, se pregătește pentru rolul vieții sale, cel de mămică. Însărcinată în 5 luni și jumătate, actrița a mărturisit că prima etapă a sarcinii a fost mai dificilă. De asemenea, ea și soțul ei au aflat deja sexul copilului, însă preferă să păstreze secret acest detaliu.

Anca Dumitra, alias Gianina din „Las Fierbinți”, și soțul ei se pregătesc intens pentru momentul în care își vor ține copilul în brațe. Actrița, însărcinată în 5 luni și jumătate și intrată în al doilea trimestru de sarcină, a recunoscut că prima etapă a fost mai dificilă, dar că acum se simte bine.

„Mă simt foarte bine. Nu am nicio problemă, nicio treabă, nicio greață, trimestrul doi. Trimestrul unu a fost un pic dificil, dar nu ceva exagerat, au fost mici grețuri, pe ici pe colo. Am 22 de săptămâni, un pic de cinci luni și jumătate. Dar sunt plină de energie”, a declarat Anca Dumitra, în emisiunea „Vorbește lumea”.

„Știm, dar deocamdată ținem pentru noi”

De asemenea, actrița a dezvăluit că ea și Manfred Spendier au aflat deja dacă vor avea fetiță sau băiețel, dar a ales să-și mai țină fanii pe jar și să păstreze secret acest detaliu: „Noi am aflat. Toată lumea își dă cu părerea. Dar mie-mi place treaba asta. Nu o să facem gender reveal. Știm, dar deocamdată ținem pentru noi. Ce-mi place și de ce țin treaba asta este că lumea chiar zice. O să vedem”, a mai spus artista.

De asemenea, Anca Dumitra a vorbit și despre ce se va întâmpla cu Geanina din „Las Fierbinți”: „Încă nu am stabilit o dată precisă că voi sta o lună, șase luni, depinde de tine și de bebe. (...) Gianinuța apare în continuare în Las Fierbinți, sezonul de acum e filmat, nu prea se vedea brutica, era și frig. După va aparea în coninuare, poate va mai lipsesi o dată, nu știu...”

Anca Dumitra și austriacul Manfred Spendier s-au căsătorit civil la finalul anului 2022. În primăvara lui 2023, cei doi au făcut și cununia religioasă, iar anul 2024 le-a adus bucuria de a deveni părinți pentru prima dată.

Mai multe