Raoul pune capăt speculațiilor! A existat sau nu o legătură romantică între el și Mirabela Dauer: „Foarte multă lume crede…”

17 octombrie 2025 12:12   PrimeTime

Colaborarea de mai bine de 20 de ani dintre Raoul (46 de ani) și Mirabela Dauer (78 de ani) a stârnit numeroase speculații din partea fanilor, care s-au întrebat dacă între cei doi există sau nu o legătură mai mult decât profesională. Acum, îndrăgitul artist a clarificat totul! 

Mirabela Dauer și Raoul, alias Rareș Borlea, formează un duo emblematic al muzicii ușoare românești. De-a lungul anilor, ei au susținut zeci de spectacole și au lansat numeroase piese care au devenit șlagăre, precum „Nopți albastre” și „Zece vieți”.

Pe lângă succesul profesional, pe cei doi îi leagă și o prietenie strânsă, lucru evident din chimia pe care o transmit pe scenă la fiecare concert sau apariție. Această legătură apropiată a stârnit curiozități din partea fanilor, care s-au întrebat dacă între Mirabela Dauer și Raoul există și o legătură amoroasă, dincolo de camaraderia artistică:

„De vreo 20 de ani, de când am asocierea asta, foarte multă lume, mai ales doamnele, crede că eu am ceva cu Mirabela. Și nu ai cum să le scoți asta din conștiință. Și mă mai duc la spectacole și mă întreabă: «Doamna Mirabela ce face, de ce nu a venit?». Și eu le zic: «Doamnă, a rămas acasă cu copiii»…”, a glumit cântărețul în emisiunea „Întrebarea Mesei Rotunde”, moderată de Marius Manole, potrivit protv.ro.

Raoul: „A contat enorm de mult întâlnirea cu Mirabela”

În cele din urmă, cântărețul a spus că între el și Mirabela Dauer există o relație de respect și apreciere:

„Mirabela a fost și este un exemplu pentru mine despre ce să fii și, de foarte multe ori, despre cum să nu fii. Și face parte din școala vieții.

Fiecare avem lumini și avem umbre. Dacă te ajută căpșorul, discernământul, să vezi ce e bine și ce e rău, oamenii de lângă pot să fie lecții. Mirabela este o lecție și despre cum să fii și cum să nu fii, ca profesionist. A contat enorm de mult întâlnirea cu Mirabela”, a spus el. 

Mai multe