VideoRepublica Moldova s-a calificat în finala Eurovision! Mihai Trăistariu a dat verdictul după prima semifinală: „Miorlăială și draci! Cresc șansele pentru România!”
Grecia, Finlanda, Belgia, Suedia, Republica Moldova, Israel, Serbia, Croaţia, Lituania şi Polonia sunt cele zece țări care s-au calificat, marți seară, în finala Eurovision din 16 mai. România va intra în concurs abia joi, 14 mai, în cea de-a doua semifinală. Reprezentanta ţării noastre, Alexandra Căpitănescu va urca pe scenă pe poziția a treia, cu piesa „Choke Me”.
Marţi seară, nu mai puțin de 15 concurenţi s-au întrecut în prima semifinală Eurovision 2026, care a debutat cu un show plin de energie şi culoare, pe scena de la Wiener Stadthalle din Viena.
Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova, a cântat piesa „Viva, Moldova!” și a reușit să se califice în finala de sâmbătă, 16 mai. În prima semifinală, au mai concurat țări precum Suedia, Portugalia şi Israel, dar şi două dintre marile favorite la câştigarea trofeului Eurovision: Finlanda şi Grecia.
Unul dintre favoriţii competiției este şi reprezentantul Israelului, Noam Bettan. Acesta cântă în ebraică, franceză şi engleză, iar videoclipul său a reușit performanța de a fi vizionat până în prezent de 3,4 milioane de ori, pe canalul oficial de YouTube al Eurovisionului.
De altfel, ediția aniversară din acest an a concursului Eurovision este afectată de cel mai mare și mai important boicot din cei 70 de ani de istorie ai săi, care este datorat prezenţei Israelului în competiție.
Posturile publice de televiziune din Spania, Irlanda şi Slovenia au anunţat că nu vor difuza cel mai mare concurs de muzică din lume, acesta fiind calificat drept "circ" de postul sloven RTV.
Țările calificate automat în marea finală, precum Germania (Sarah Engels, cu piesa „Fire”) şi Italia (Sal Da Vinci, cu piesa „Per Sempre Sì”) şi-au prezentat piesele în ovațiile și aplauzele spectatorilor.
Mihai Trăistariu a dat verdictul după prima semifinala de la Eurovision! „Noul trend e o hărmălaie!”
Mihai Traistariu a urmărit aseară prima semifinală a Eurovision și a comentat la cald aparițiile de pe scena Eurovision.
„ Sunt cel mai mare fan Eurovision.
Iată părerea mea pentru seara asta :
Scena a fost de senzație, grafica ... 12 puncte. Piesele s-au modernizat mult. Uneori nu reții mai nimic. Dar sunt moderne. Însă, după opinia mea, se pierde muzicalitatea.
Nu mai auzi refrene clare, ci frânturi de versuri, strofe încropite pentru ritm și dinamică. Nu se mai scrie poezie la Eurovision. Noul trend pare să fie o hărmălaie de genuri muzicale și o diversitate cât mai mare de artiști.
Prea mult cântat despre draci, vârcolaci, IAD, purgatoriu. Toți se vor diavoli și se îmbracă în negru!”, a fost opinia cântărețului despre show-ul din prima semifinală.
Solistul a luat la puricat toate piesele prezentate pe scenă în prima seară la Eurovision.
„ Moldova = mult mai bine decât în finala Moldovei. Super energie. S-a ridicat mult momentul lor. Încă o dovadă că un show reușit ridică piesa. Ca dovadă că au crescut mult în sondaje.
Suedia: așa și așa. A avut momente spectaculoase de-a lungul anilor. Acum mi s-a părut cam șters.
Croatia = miorlăială...
Grecia = super show, personaj, energie multă.
Portugalia= baladă prea moale pentru Eurovision.
Georgia = piesă modernă dar voci prea slabe.
Finlanda= super show. E pe locul I în sondaje.
Montenegro = voce slabă, gălăgie, draci...
Estonia = un rock bun, modern.
Israel = foarte fain, sensibil.
Belgia = modernă, voce cu lovituri de glote interesante, piesă de club. Bine.
Lithuania = sound mega modern... dar parcă neinteresanta piesa...
San Marino = așa și așa. Apariția lui Boy George e de acolo.
Polonia = cea mai bună voce din Eurovision 2026. Am mai ascultat-o zilele trecute. Stă prost în sondaje și nu înțeleg de ce. Chiar e faină piesa.
Serbia = ok.
Italia= mie chiar a început să-mi placă piesa și personajul.
Germania= excelent. Voce foarte bună. Energie, show”, a mai precizat solistul.
Ce șanse are Alexandra Căpitănescu?
„Per total, piesele din semifinala asta nu au fost prea grozave. În felul ăsta cresc șansele pentru România. Solista noastră are voce bună și asta va ridica piesa.
Nu are cum să fie rău, vocal vorbind. Dar nu ține doar de asta, momentul trebuie să-i șocheze pe străini ca să pună mâna pe telefoane și să voteze” , a fost concluzia optimistă a solistului care a dus România în trecut pe poziția a patra la Eurovision cu „Tornero”, pentru Click!
Reprezentanta României, Alexandra Căpitănescu, va intra în concurs joi, 14 mai, alături de țări precum: Albania, Danemarca, Armenia, Cipru, Elveţia, Norvegia, Azerbaidjan, Luxemburg, Malta, Bulgaria, Australia, Ucraina, Cehia şi Letonia, și se va lupta pentru un loc în marea finală.
Sub sloganul „United by Music”, Eurovision Song Contest 2026 are loc la Viena. 25 de ţări vor evolua în marea finală, care va avea loc sâmbătă, 16 mai.