Vulturii au rămas fără un om, la Survivor România. Mihaela a leșinat înainte de eliminare
Echipele s-au schimbat la Survivor România, transformându-se din „Faimoși” și „Războinici” în „Vulturi” și „Tigri”, însă acest lucru nu îi scutește pe concurenți și de eliminare, din păcate. Ediția de marți seara, 12 aprilie, a adus cu sine un nou vis încheiat, unul dintre competitori fiind nevoit să își facă bagajele și să plece acasă.
În ediția de marți a emisiunii Survivor România s-a disputat jocul de comunicare, câștigat de data aceasta de echipa Tigrilor, din care face parte acum și TJ Miles, care își dorea enorm să poată vorbi cu cei de acasă. În toată perioada în care s-a aflat în echipa Faimoșilor însă, numai Războinicii au câștigat comunicarea, excepție făcând o singură dată, însă TJ se afla în exil atunci și nu s-a putut bucura de premiu.
Mihaela Stan, eliminată de la Survivor România
La scurt timp a urmat consiliul de eliminare, primul din această nouă formulă a echipelor. Trei foști Războinici, care fac acum parte din tribul Vulturilor, au fost nominalizați să părăsească competiția.
Aceștia au fost Mihaela, Doru și Alexandra Duli, rămânând astfel la latitudinea publicului să-și voteze concurentul favorit, iar cel care a întrunit cele mai puține voturi a fost nevoit să își facă bagajele. Mihaela Stan, ultima concurentă intrată în echipa Războinicilor, a fost cea pentru care aventura Survivor s-a încheiat, în urma votului telespectatorilor.
„Vreau să le mulțumesc colegilor mei, voi pleca de aici recunoscătoare. Voi ajunge acasă și voi prețui absolut tot. Sper ca echipa Vulturilor să demonstreze că se poate și că pot câștiga. Sper să se descurce și fără mine. Mă bucur că ajung acasă și îmi văd familia după atâta timp, dar nu mă bucur însa că plec și că nu voi mai putea avea parte de experienta asta.”, a spus Mihaela Stan.
Citește și: CRBL, schimbare neașteptată de atitudine după ce s-a accidentat: «Îmi cer scuze»
Mihaela a leșinat, înainte de consiliul de eliminare
Înainte de eliminare însă, Mihaela s-a confruntat cu câteva probleme, simțindu-se rău și pierzându-și cunoștința dintr-o dată, după jocul de comunicare. Aceasta a fost luată pe targă și dusă în cortul medicilor, pentru îngrijiri.
„Mihaela primește chiar acum îngrijiri medicale și va reveni. Acesta este Survivor! Fiecare trebuie să facă față provocărilor.”, a spus prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel.
„Încerc să mă pun pe picioare, doar că hrana nu mă ajută, că nu prea e. O femeie de 1.90 nu poate să se țină pe picioare fără hrană.”, a dezvăluit și ea, la testimoniale, punând totul pe seama lipsei de mâncare.
Cum se înțeleg noile echipe. Ce tensiuni au ieșit la iveală între foștii colegi
Echipele au dezvăluit, în timpul consilului, că se simt mai bine în această nouă formulă, ieșind abia acum la iveală și tensiunile din fosta echipă a Războinicilor. Dacă până acum la Faimoși au existat cele mai multe scandaluri, iată că nici în echipa foștilor albaștri nu era totul numai lapte și miere.
Ștefania a declarat că nu e deloc afectată de nominalizarea spre eliminare a celor trei foști Războinici, susținând că oricine ar pleca acasă e în favoarea ei și a noii ei echipe. Mici replici au fost schimbate și între Ionuț și Blaze. „Îi este frică de mine.”, a spus Ionuț, iar ulterior a urmat o discuție între ei. Per total, concurenții au explicat că nu regretă că acum ajung să lupte contra celor care le erau odinioară colegi.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro