Toți ochii au fost pe Insula Iubirii. Ultima ediție a show-ului, lider de audiență

4 septembrie 2025 10:10   PrimeTime

Sezonul 9 al show-ului fenomen „Insula Iubirii” și-a încheiat parcursul aseară, cu o finală plină de emoție, tensiune și decizii importante pentru cuplurile participante. Difuzată pe Antena 1, marea finală a confirmat din nou succesul emisiunii, fiind lider detașat de audiență în toate segmentele analizate de Kantar Media.

12 concurenți, 6 cupluri și 20 de ispite – 21 de zile de provocări

Pe parcursul celor 21 de zile în care concurenții s-au aflat în Thailanda, tentațiile au fost mai puternice decât așteptările inițiale. Cele 6 cupluri au trecut prin momente intense, testate de 20 de ispite, care le-au pus la încercare sentimentele și legăturile afective.

Sezonul 9 Insula Iubirii a ajuns aseară la sfârșit, cu o serie de ceremonii ale focului încărcate de tensiune și surprize. Emisiunea, difuzată la Antena 1, a fost, și de această dată, lider detașat de audiență”, anunță sursele oficiale.

Audiență impresionantă pentru marea finală

Conform datelor Kantar Media, în intervalul 20:28 – 24:40, la nivelul publicului comercial 21–54 de ani, Antena 1 a înregistrat 8,4 puncte de rating și 35,6% cotă de piață, în timp ce PRO TV avea 4,2 puncte de rating și 17,8% cotă de piață.

La nivel urban, Antena 1 a condus clasamentul cu 6,5 puncte de rating și 22,8% cotă de piață, față de 4,4 puncte și 15,5% pentru PRO TV. La nivel național, liderul rămâne Antena 1 cu 6,2 puncte de rating și 22,3% cotă de piață. În minutul de maximă audiență, la ora 22:41, peste 1,4 milioane de telespectatori urmăreau cu sufletul la gură deznodământul fiecărui cuplu.

Ce s-a întâmplat la final cu cuplurile

  • Marian și Bianca au decis să plece acasă singuri, însă prezentul i-a regăsit împăcați și mai fericiți ca niciodată.
  • Marius și Maria, singurul cuplu căsătorit, au ales să se despartă la bonfire. Maria l-a refuzat pe ispita Cătălin, iar Marius a început o relație cu Oana Monea. Ulterior, cei doi s-au împăcat.
  • Ella și Andrei, care aveau nunta programată, au decis să se despartă definitiv. La bonfire, Ella a plecat cu Teo, iar Andrei cu Andrușca, dar relațiile nu au rezistat în timp.

Continuă surprizele pe AntenaPLAY

Chiar dacă sezonul 9 s-a încheiat la televizor, AntenaPLAY le oferă fanilor acces exclusiv la interviuri cu ispitele preferate și cu participanții sezonului 9. Astfel, poveștile și detaliile nespuse din Thailanda vor fi dezvăluite într-un format online interactiv, menit să completeze experiența emisiunii.

Mai multe