CS Rapid a transferat o handbalistă care a evoluat în echipa Spaniei

18 ianuarie 2022 10:43   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Clubul Sportiv Rapid a anunțat că a transferat-o pe jucătoarea spaniolă Irene Espínola Perez (39 de ani). Aceasta va evolua la gruparea bucureșteană din anul competițional viitor. Interul dreapta a semnat un contract valabil până în 2023. Rapid este lider în Liga Florilor, având 5 puncte în plus față de CSM București și SCM Rm. Vâllcea. 

Născută la Almunecar, în 19 decembrie 1992, Irene Espínola Perez a evoluat în cariera sa la echipe precum CBF Elda (2010-2013), Oviedo BF (2013-2016), BM Zuazo (2016/2017), Borussia Dortmund (2017/2018) și Neckarsulmer SU (2018-2021). În decembrie 2021, a participat cu echipa Spaniei la Campionatul Mondial, disputând finala mică împotriva Danemarcei.

Rapid este lider autoritar în Liga Națională

Gruparea giuleșteană se întărește, așadar, pentru anul competițional viitor, unul î care are mari șanse să participe în cupele europene. Rapid este lider în Liga Națională, având un avans de 5 puncte față de urmăritoarele sale, ampioana en titre CSM București și fosta campioană SCM Rm. Vâlcea. În ultimul meci, giuleștencele s-au impus cu 24-21 (10-10) la Bistrița, în fața unei alte formații puternice din campionat. Următoarea rundă din campionat se ve desfășura între 19 și 26 ianuarie.

Iulia Dumanska a semnat cu Gloria Bistrița

Nici învinsa Rapidului nu stă degeaba în această perioadă. Gloria Bistrița a anunțat, deunăzi, că și-a asigurat serviciile portarului naționalei, Iulia Dumanska. ”După o experienţă în Croaţia, am ales ca pentru sezonul următor să mă întorc acasă, în România. Am hotărât să accept oferta celor de la Gloria Bistriţa, alăturându-mă proiectului lor ambiţios”, a anunţat handbalista care evoluează acum la Podravka.

Iulia a subliniat că perioada pandemică a fost dificilă de petrecut printre străini, dar şi benefică. ”Perioada de pandemie petrecută în locuri unde la început nu cunoşteam pe nimeni a fost destul de dificilă, dar totodată benefică. Însă, până la vară, când mă voi alătura echipei din Bistriţa, sunt concentrată pe obiectivele echipei din Podravka”.

Iulia Dumanska s-a transferat în mai 2020 la Podravka Koprivnica de la SCM Râmnicu Vâlcea, cu care cucerise titlul naţional în 2019. Ea a semnat un contract valabil două sezoane. Aceasta s-a născut în 15 august 1996, în localitatea Horodenka din Ucraina. La 14 ani, a plecat să joace în România, iar în 2016 a obţinut cetăţenia română şi a început să evolueze pentru echipa naţională. În cariera ei, Dumanska a mai jucat la Baia Mare şi la Craiova.

Gloria Bistriţa a anunţat, tot duminica trecută, şi transferul altor două componente ale naţionalei: Cristina Laslo (Minaur Baia Mare) şi Bianca Bazaliu (Podravka).

Mai multe