Cum vede Simona Halep situația sa în tenis, după eliminările repetate

30 octombrie 2024 15:50   Alte sporturi

Simona Halep a revenit în România, miercuri, după ce a suferit o nouă eliminare la turneul  de la Hong Kong, acolo unde și-a oprit parcursul, încă din prima rundă - sportiva a fost învinsă de chinezoaica Yue Yuan (44 WTA), scor 6-3, 6-3.

„Tenisul meu e OK, fac câteva greşeli, pe care nu le făceam înainte. Fizic, sunt destul de departe, pe partea de meciuri este mult mai dificil, pentru că e totul diferit faţă de antrenament. La retur mă descurcam şi înainte şi a rămas treaba aceasta, serviciul a fost destul de slab... Nu o să fiu foarte critică, o să merg mai departe şi o să văd ce o să fac. Vreau meciuri mai multe, am nevoie de victorii să prind încredere, dar nu vreau să pun presiune pe mine. Sunt bucuroasă că mă aflu din nou pe teren şi ce vine, de acum încolo, este un bonus, am făcut destul de mult în cariera mea şi sunt împăcată”, a punctat Simona Halep. Fosta lideră a tenisului mondial feminin, între timp ocupanta locului 883 WTA a comentat că este normal să bifeze o serie de înfrângeri, dată fiind pauza considerabilă luată în „sportul alb”.

„Accidentarea s-a rezolvat, sunt aptă să joc, doar că trebuie să trebuie să muncesc mai mult şi să îmi acord mai mult timp, ca să pot să revin mai bine. A fost umiditate foarte, foarte mare, aproape 80%, nu a fost aşa de cald, în schimb cum a fost la primul turneu, de 125, dar condiţiile sunt pentru toată lumea, aşa că nu este un motiv să mă plâng. Am câteva zile de pauză şi voi discuta cu domnul Dobre, să vedem ce facem pe mai departe. Aceste meciuri fac parte din proces, nu mă deranjează, în sensul că ar fi o dramă ceea ce se întâmplă acum, pentru că e normal, a fost o perioadă lungă în care n-am jucat. Pentru mine e o bucurie să mă aflu pe teren, după o perioadă foarte grea şi după accidentarea foarte grea. Cu ruptură de cartilaje este foarte greu să joci la nivel înalt, dar acum nu mă mai doare şi asta mă bucură cel mai mult”, a concluzionat sportiva originară din Constanța. 
Simona Halep, locul 883 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului WTA 250 de la Hong Kong, cu premii de 267.082 de dolari. Ea a fost învinsă de sportiva chineză Yue Yuan (26 de ani, locul 44 WTA), scor 6-3, 6-3.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe