Echipa CS Rapid a transferat o triplă câștigătoare a Ligii Campionilor

28 ianuarie 2022 12:07   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Gruparea giuleșteană a anunțat că a transferat-o pe handbalista maghiară Dorina Korsos (26 de ani), triplă câştigătoare a Ligii Campionilor! Jucătoarea va debuta la Rapid chiar săptămâna viitoare, în meciul de pe teren propriu cu CSM Deva.

Originară din Kecskemét, localitate din Ungaria unde s-a născut în 3 septembrie 1995, Korsos s-a format ca handbalistă la clubul local NKSE, la care a fost promovată și la senioare, în 2010. În cariera ei de jucătoare profesionistă a mai evoluat la Gyor ETO (2012-2021), TuS Metzingen (2017-2021, sub formă de împrumut) și Debreceni VSC (2021).

Specializată pe postul de extremă stânga, Dorina Korsos a câştigat Liga Campionilor în 2013, 2014 şi 2017, Cupa Ungariei în 2012, 2013, 2014, 2015 și 2016), campionatul Ungariei în 2012, 2013, 2014, 2016 și 2017.

În 2013, a câştigat medalia de argint la Campionatul European de junioare din Danemarca.

În 2015 a fost aleasă cea mai bună apărătoare din Liga Campionilor. În același an a devenit componentă a echipei naţionale de senioare a Ungariei.

Korsós va debuta în tricoul alb-vişiniu săptămâna viitoare, în primul meci din returul campionatului, a anunţat CS Rapid.

Tot în acestă lună, formația de lângă Podul Grant a anunțat și transferul jucătoarei Irene Espínola Perez (39 de ani), care a evoluat și pentru echipa Spaniei. Aceasta va evolua la gruparea bucureșteană din anul competițional viitor. Interul dreapta a semnat un contract valabil până în 2023.

Rapid ocupă locul 1 în clasamentul Ligii Florilor, cu 33 de puncte, fiind urmată de CSM București și SCM Rm. Vâlcea, fiecare cu 28 de puncte. Cele trei formații au disputat câte douăsprezece meciuri.

Puteți urmări știrile Click! și pe Google News

Mai multe