Gestul pe care David Popovici l-a făcut pentru un copil accidentat: „Mi-am rupt mâna la fotbal!”
David Popovici a fost prezent la deschiderea Caravanei BeActive 2026, eveniment organizat la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, unde s-a întâlnit cu peste 300 de copii, mulți dintre ei provenind din medii vulnerabile.
Campionul olimpic a atras imediat atenția celor mici, iar unul dintre momentele care au impresionat publicul a avut loc chiar în timpul discuțiilor de pe scenă.
David Popovici i-a semnat ghipsul unui copil
În timp ce sportivul vorbea cu participanții, un băiat care avea mâna în ghips s-a apropiat de el și i-a spus că îl admiră foarte mult. Copilul i-a mărturisit lui David Popovici că accidentarea a venit după un meci de fotbal și că nu mai poate face sport o perioadă.
„Mi-am rupt mâna la fotbal!”, i-a spus băiatul campionului.
David Popovici nu a stat pe gânduri. A luat imediat un marker, i-a cerut copilului să întindă brațul și i-a oferit un autograf direct pe ghips.
Mai mult, înotătorul i-a promis că la finalul evenimentului va face și o fotografie cu el. Gestul sportivului a fost aplaudat de cei prezenți, iar atmosfera s-a transformat rapid într-una plină de emoție și entuziasm.
La final, zeci de copii s-au strâns în jurul campionului pentru poze și autografe, încercând să petreacă măcar câteva secunde alături de idolul lor.
Campionul i-a încurajat pe copii să facă sport
După momentul emoționant, David Popovici a participat împreună cu cei mici la o sesiune de încălzire asemănătoare celei pe care o face înainte de cursele de înot. Copiii au încercat să îi imite mișcările, iar sportivul i-a încurajat să descopere bucuria sportului și importanța unui stil de viață activ.
La eveniment au fost prezenți și Constantin Bogdan Matei, șeful ANS, precum și Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2.
David Popovici a vorbit și despre responsabilitatea pe care o simte ca model pentru copii și tineri.
„Mă simt foarte onorat și mă consider privilegiat să pot să vorbesc despre asta. Sunt onorat că de fiecare dată când merg pe stradă sau sunt la volan și mă recunoaște cineva mă recunoaște prin prisma sportului și prin mesajele pe care le transmit. Mă bucur că pot să o fac și o să fac asta toată viața. Cum am spus, datorez foarte multe sportului”, a declarat David Popovici.
De la cine și-ar fi dorit David Popovici autografe când era mic
La finalul întâlnirii, campionul olimpic a dezvăluit că, în copilărie, și-ar fi dorit autografe de la Michael Phelps și Robert Glință. Totodată, sportivul a vorbit despre oamenii care l-au ajutat să ajungă la performanțele de astăzi.
„Cred că aș încadra la noroc simplul fapt că m-am născut într-o familie cu doi părinți care să mă ducă la sport, să nu mă forțeze să fac niciodată nimic din ce nu mi-am dorit.
Noroc a fost că m-am întâlnit cu antrenorul pe care încă îl am, noroc că am nimerit niște profesori de la care am avut ce să învăț, noroc că mi s-au intersectat drumurile cu prietenii pe care îi iubesc atât de mult.
Când vine vorba de ceva atât de exact precum înotul, eliminăm norocul din situație. În schimb, mă simt norocos din punctul acesta de vedere, al oamenilor pe care i-am întâlnit, care m-au format, și prin faptul că sunt aici, sunt sănătos, am două mâini, două picioare și pot să vă vorbesc”, a spus sportivul.
David Popovici are 21 de ani și a câștigat până acum nouă medalii de aur la Campionatele Mondiale, Europene și Jocurile Olimpice.