Șoc în gimnastica românească: Ana Bărbosu, suspendată doi ani
Gimnastica românească primește o „lovitură” de proporții, după ce una dintre sportivele de bază, Ana Maria Bărbosu, a fost suspendată, marți, pe o perioadă de doi ani de către Agenţia Internaţională de Testare (ITA), după ce nu a fost găsită de trei ori de agenţii antidoping la locaţia anunţată.
Ceea ce, în luna februarie, părea un scenariu sumbru s-a adeverit și pentru că nu a respectat regulamentul Agenției Mondiale (WADA) și nu a fost găsită de agenții antidoping de trei ori într-un an, românca a fost suspendată din activitate timp de doi ani, informează DigiSport.
La scurt timp după aflarea veștii, Federația Română de Gimnastică a reacționat prin președintele său, Ioan Suciu (47 de ani), care a declarat, potrivit as.ro: „Sigur că am primit, dar urmează să discutăm un pic pe marginea acestui subiect. Cu siguraţă o să facă apel, lucrurile nu rămân aşa. Da, e informarea oficială. Urmează să discutăm în Comitetul Executiv, mai apoi urmează ca Ana să urmeze procedurile de atac. Eu aşa cred, cel puţin. O voi contacta şi pe Ana, în scurt timp să vedem cum vede şi ea problema. Nu am vrut să credem, spun cu sinceritate, procedural am ştiut că se duc în direcţia suspendării, dar nu aşa de dură şi directă. Ne aşteptam la o suspendare, cunoscând regulamentul. E vorba de Ana, e o chestiune de implicare a ei, directă. E o chestuiune care o priveşte strict pe Ana. O susţinem în toate demersurile”.
Poziția COSR: „Va urma o negociere”
La rândul său, președintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat conform DigiSport: „Nu este vorba că gimnastica trece printr-un moment greu. Însă, tot timpul gimnastica românească a ţinut capul de afiş, fie cu medalii, fie cu discuţii... Dar aşa se întâmplă acolo unde se face performanţă. Sunt multe orgolii, iar unde există multă muncă, există şi greşeli. Pentru că numai cine nu munceşte, nu greşeşte. Deci trebuie să ne asumăm şi lucrurile mai puţin bune. Este un moment dificil pentru Ana, dar sperăm că ea îl va trece. Lucrurile sunt clare, ea are trei abateri de la regulamentele antidoping şi lucrul acesta nu mai poate fi contestat de nimeni. Poziţia ITA o cunoaşte toată lumea, doi ani de suspendare... În cazurile acestea așa este verdictul. Va urma o negociere, o întâlnire cu Ana, cu avocaţii, după care vom şti oficial cât va fi suspendată. Sunt documente oficiale pe care le putem consulta şi putem cunoaşte situaţia exactă în momentul de faţă. Nu ştiu dacă Ana va pierde bursa din Statele Unite, pentru că, din ce ştiu, are susţinerea Universităţii Stanford. Dar cu siguranţă e un moment dificil prin care Ana trece. Eu îmi doresc să se ajungă la o diminuare a acestei sancţiuni şi să o avem în echipa pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Asta e foarte important în momentul de faţă. Nu este uşor. Trebuie să facem toţi paşii care sunt normali şi să fim lângă sportiv”.