Mihaela Buzărnescu, prima victorie după trei ani. Reușita româncei de 37 de ani

20 iulie 2025 10:29   Alte sporturi

Mihaela Buzărnescu (37 de ani, 1.350 WTA) a produs surpriza în primul tur al calificărilor de la Praga, unde românca a obținut prima victorie, după mai bine de trei ani. Conaționala noastră s-a impus cu 7-6 (8), 3-6, 6-4 în fața sportivei din Elveția Valentina Ryser (24 de ani, 228 WTA), după o partidă care cu siguranță a pus-o la încercare, de două ore și 20 de minute.

Proaspăt eliminată, încă din runda inagurală a turneului WTA de la Iași, Mihaela Buzărnescu a plecat în capitala Cehiei, unde a reușit să treacă, în calificări, de o sportivă cu 13 ani mai tânără, clasată incomparabil mai bine în ierarhia mondială a tenisului feminin. Românca a consemnat, astfel, primul succes, după trei ani și 13 zile de la ultima victorie din circuitul WTA și merge în turul al doilea al calificărilor, acolo unde o va întâlni pe australianca Astra Sharma (29 de ani, 139 WTA) în competiția din Cehia. 

A revenit acolo unde s-a accidentat, în urmă cu trei ani

Ultima dată, Buzărnescu reușea să câștige în vara lui 2022, pe 6 iulie, în optimile de finală ale turneului nordic de la Bastad, Mihaela Buzărnescu reușea să o învingă cu 6-2, 6-1 pe chinezoaica Yue Yuan. Apoi, a urmat o perioadă complicată pentru sportiva din țara noastră, care a absentat o perioadă considerabilă din „sportul alb”. În cele din urmă, Buzărnescu a revenit, în acest an - la trei ani, după accidentarea dură de la Iași, tenismena de 37 de ani s-a întors la acest turneu, însă doar cât să fie învinsă cu 6-2, 6-2 de Sorana Cîrstea (35 de ani, 166 WTA), aceasta din urmă reușind să ajungă tocmai până în semifinale. 
„E complicat, dacă ne gândim la ce s-a întâmplat, în urmă cu trei ani și la ceea ce de fapt mi-a ratat din nou cariera, dar trebuie să gândesc pozitiv și asta am încercat să fac în anii aceștia, să mă bucur de ceea ce am realizat și să gândesc că nu mai am ce să demonstrez mai mult decât am reușit”, a afirmat românca, la revenirea sa, adăugând: „Faptul că am putut, probabil pentru ultima oară, să joc în fața publicului de la Iași, poate chiar și în fața publicului românesc, pentru mine a fost un lucru foarte bun, pentru că nu aș fi vrut, niciodată, să am o retragere din cauza unei accidentări. Mă bucur să pot fi din nou pe terenul de tenis, într-o competiție oficială. Au fost trei ani foarte grei din viața mea și m-am bucurat că am putut să revin. Eram conștientă că forma mea nu este nici pe departe aproape de cum era înainte, dar important e să mă bucur de ceea ce am reușit să fac în acest an și anume să revin pe teren”. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe