Ratări în prostie... România a ocupat locul 13 la CM de handbal mai slab decât la precedenta participare

14 decembrie 2021 11:49   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Victorioasă în fața unor selecționate minore (39-11 cu Iran, 38-17 cu Kazakhstan şi 43-20 cu Porto Rico), naționala feminină de handbal n-a izbutit să câștige vreun meci cu formațiile importante la Campionatul Mondial din Spania (22-33 cu Norvegia, 30-31 cu Olanda şi 30-34 cu Suedia). Elevele lui Adi Vasile au ocupat, în final, locul 13, la fel ca la ediția din 2011.

În condițiile în care Cristina Neagu n-a făcut parte din lot, jucătoarele noastre au fost nevoite să-și asume mai multe riscuri îndeosebi în faza ofensivă, acolo unde excelează cea care a fost desemnată în patru rânduri cea mai valoroasă handbalistă din lume.  Iar în atac s-a remarcat, așa cum mă așteptam de altfel înainte de start, Cristina Laslo, care, cu 34 de goluri marcate în 6 meciuri disputate, ocupa locul 10 în clasamentul la zi al golgheterelor.

În plus, ea a dat și 34 de pase de gol (locul 7), fiind liderul naționalei noastre și la acest capitol. Desemnată MVP-ul partidei cu Suedia (30-34), jucătoarea lui Minaur Baia Mare a fost secundată de Crina Pintea (24 de goluri), care s-a aflat însă pe poziția 43 înaintea sferturilor de finală, adică destul de jos.

Iar aceste clasări au fost influențate și de numărul prea mare de ratări din poziții clare de gol, inclusiv la aruncările de la 7 metri (s-au ratat 3 doar în meciul cu Suedia). La polul opus, pe lista jucătoarelor care n-au confirmat la acest turneu final se află în primul rând Bianca Bazaliu. Principală marcatoare în preliminariile CE 2022, anul acesta, bucureșteanca n-a izbutit decât 14 goluri, prea puțin pentru calibrul său.

Antrenorul Adi Vasile: „Trebuie să fie mândre de munca pe care au făcut-o”

Cum nici în defensivă nu s-a atins un nivel ridicat, iar portarii n-au putut nici ei să salveze situația, locul ocupat de România la această ediție poate fi socotit drept normal, confirmând de altfel previziunile specialiștilor.

După meciul cu Suedia, ultimul de la această ediție a CM, antrenorul Adi Vasile a făcut o analiză la cald: „Voiam să câştigăm, pentru noi. Ştiam cât de bună e Suedia, dar în final diferenţa se face tot la lucrurile mărunte. Cred că fetele simt că pot să producă handbal de calitate, după meciurile cu cele trei echipe bune.

Trebuie să fie mândre de munca pe care au făcut-o. E locul 13 într-o zi de 13. La finalul unei competiţii tot ce contează este clasamentul. N-a fost acum cu noroc, dar modul în care au abordat fetele competiţia arată multe lucruri bune despre ele. Au un viitor frumos. Au intrat în teren crezând că pot învinge orice echipă. Mă refer la meciurile cu echipele mari. Am făcut un pas în plus la pregătirea fizică. Trebuie şi mai bine, la nivel de top, de Liga Campionilor”.

”Diferența se face la lucrurile mărunte”, spune Adi Vasile

Selecționerul s-a referit și la viitor: ”Nu ştiu dacă echipa va arăta la fel şi în 2022. Faptul că acum am jucat fără Neagu a produs nişte efecte. De-asta am spus că e bine că nu e cu noi acum.

Mi-am dorit să închegăm, să ne stoarcem de orice fel de resursă. Punând-o şi pe Cristina Neagu apoi lângă noi, cred că va creşte nivelul. Nu pot să mă uit la locul 13 şi să fiu mulţumit. Trebuie să ai şi un pic de noroc la tragerea la sorţi. Pentru mine, partea bună a anului este că echipa progresează şi o face foarte frumos.

Mi-e greu să zic o notă pentru echipă, dar este o notă de trecere. Cu acest turneu, cred că ne-am dat şansa să sperăm. Le mulţumesc fanilor noştri, ne-au făcut să dăm şi noi mai mult din noi, iar faptul că am revenit cu Norvegia şi Olanda în repriza a doua are legătură cu fanii şi energia pe care ne-au dat-o”, a declarat Adrian Vasile.

Echipa feminină de handbal a României a ocupat următoarele locuri la edițiile precedente ale CM: 1957 - locul 9, 1962 - locul 1, 1965 - locul 6, 1971 - locul 4, 1973 - locul 2, 1975 - locul 4, 1978 - locul 7, 1982 - locul 8, 1986 - locul 5, 1990 - locul 7, 1993 - locul 4, 1995 - locul 7, 1997 - locul 12, 1999 - locul 4, 2001 - locul 17, 2003 - locul 10, 2005 - locul 2, 2007 - locul 4, 2009 - locul 8, 2011 - locul 13, 2013 - locul 10, 2015 - locul 3, 2017 - locul 10, 2019 - locul 12.

Mai multe