Se retrage cu fast: Cristina Neagu va avea o gală dedicată finalului de carieră

5 mai 2025 14:07   Alte sporturi

Cristina Neagu se retrage în mod oficial din sportul care a făcut-o cunoscută în întreaga lume, jucătoarea de handbal în vârstă de 36 de ani având un eveniment dedicat, planificat în vara aceasta. Gala se va desfășura pe 8 iunie, la Sala Palatului, Cristina Neagu spunând că are așteptarea ca evenimentul să fie o sărbătoare, la care vor fi prezente mai multe handbaliste importante, atât din România, cât și dincolo de granițe. 

„Am crezut că nu o să am emoţii, dar uite că am. Spun că timpul a trecut cu folos pentru mine, am ajuns în faţa încheierii celui mai important capitol din viaţa mea, handbalul, după 25 de ani. A venit timpul să spun «stop». Pe 8 iunie, nu vreau să fie o despărţire sau un adio, ci o sărbătoare, vreau să mă bucur, va fi o zi specială, care îmi va rămâne în suflet pentru totdeauna. Cred că în ziua respectivă voi fi copleşită de emoţii. Mai am patru meciuri de jucat, vreau să mă concentrez pe ele, iar în 8 iunie să ne bucurăm cu fanii. Cu siguranţă, din 9 iunie, voi lua o pauză binemeritată, nu ştiu cât de lungă. Nu văd, momentan, o continuare a carierei în sport, dar poate după ce mă odihnesc puţin, mă voi răzgândi. Vreau să închid un ciclu al carierei cu foste colege legendare ale României şi din străinătate. Cred că va fi o mare bucurie pentru fani. Va fi o sărbătoare”, a declarat sportiva, luni, într-o conferinţă de presă.

Cele mai frumoase, dar și cele mai grele momente

Uitându-se la ce lasă în urmă, Cristina Neagu a amintit cele mai frumoase momente din cariera sa, fără a uita, însă, despre cele mai grele: „Cele mai frumoase au fost cele când am câştigat, cu naţionala, Liga Campionilor, dar au fost şi momente de la vestiar, lucruri care nu se văd. Au fost şi momente grele - cel mai recent, când am pierdut calificarea în Final-Four-ul Ligii Campionilor, au fost şi la naţională, dar până la urmă aceste lucruri fac parte din sport şi viaţă. Cariera mea a fost presărată cu multe accidentări, m-am chinuit de multe ori - m-am operat la umăr, am dureri în fiecare zi. M-am gândit la retragere, de doi ani de zile, nu a fost o decizie luată «la cald». Mi-am dorit să joc la cel mai înalt nivel, până în ultimul moment. Viaţa de sportiv e scurtă, din păcate”.

Și-a găsit inspirația în Nadia Comăneci și Gheorghe Hagi

De-a lungul timpului, Cristina Neagu nu a fost motivată de vreun idol, deși spune că s-a inspirat de spune că nu a avut neapărat un idol, dar că i-a avut ca modele pe Nadia Comăneci sau Gheorghe Hagi. „Mi-ar plăcea să cred că am lăsat o moştenire valoroasă, că vor rămâne determinarea şi ambiţia din teren. Pot spune că handbalul a fost ca o şcoală a vieţii, tot ce sunt, astăzi, este datorită handbalului. M-am autoeducat cumva prin handbal, mi-aş dori să rămână şi faptul că am putut inspira şi alţi oameni, nu doar tineri. Au fost oameni care mi-au spus că i-am inspirat, chiar dacă nu făceau sport. Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost: «Ai grijă de tine» şi nu l-am urmat, având în vedere câte accidentări am avut şi cum mi-am dus corpul la extrem. Aş da un sfat - să crezi în visul tău - atunci când îţi setezi ceva trebuie să fii conştient că vor fi mulţi care vor spune că nu se poate, dar trebuie să ai încredere în tine. Aş schimba semifinala CM din 2015, pierdută în faţa Norvegiei în prelungiri, sunt convinsă că am fi fost campioane mondiale, eram cea mai bună echipa din lume, atunci”, a conchis sportiva. 
Desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare de handbal din lume, Cristina Neagu și-a început cariera la CSS 5 Bucureşti, pe când avea 11 ani, de-a lungul vieții evoluând la formaţiile Activ Ploieşti, Rulmentul Braşov, Oltchim Râmnicu Vâlcea şi ŽRK Budućnost, iar din 2017 a jucat doar la CSM Bucureşti.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe