Ultima dorință a lui Mihai Leu: „Băiatul meu, Marco, mi-a zis să...”
În ultimele luni din viață, Mihai Leu s-a luptat în liniște cu boala care l-a afectat ani de zile. Deși suferea de cancer într-un stadiu avansat, fostul campion mondial la box a luptat până la final și a vrut ca suferința lui să nu fie în zadar. A fost cunoscut nu doar pentru curajul său, ci și pentru felul discret în care a ales să trăiască această experiență grea.
Chiar dacă era grav bolnav, Mihai Leu a continuat să apară în public, să zâmbească și să dea speranță. Ultimul său mesaj, transmis înainte de ultima internare, arată cât de mult și-a dorit ca povestea lui să îi ajute pe alții. Timp de peste 10 ani, a trecut prin multe momente grele: internări repetate, operații, recidive și metastaze la plămâni. Cu toate astea, nu s-a plâns niciodată și a rămas puternic.
Pe 14 mai, într-un interviu emoționant oferit jurnalistului Paul Ciucă, Mihai Leu a vorbit despre cum se simțea și despre ce îl motiva să meargă mai departe. Chiar dacă starea lui era foarte gravă, a transmis un mesaj plin de speranță și recunoștință.
„Băiatul meu, Marco, mi-a zis să vorbesc, că poate prind și alți oameni curaj”
„Sunt bine, nu sunt în cea mai bună formă, dar nu mai durează mult. Știi cum e viața? Mai cu bune, mai cu rele, dar ce contează cel mai mult e că sunt bine. Vreau să le mulțumesc medicilor. O să țin legătura mai strâns cu ei, fac recuperare și mă pun pe picioare. Toate mesajele sunt emoționante, dar cel mai important e că mi-au scris oameni care mi-au zis că au prins și ei curaj și nu le mai e teamă de nimic. Eu n-am vrut să vorbesc niciodată despre problemele astea de sănătate, dar băiatul meu, Marco, mi-a zis să vorbesc, că poate prind și alți oameni curaj”, a spus Mihai Leu, la ultimul său interviu pentru PRO TV și Sport.ro, pe 14 mai.
Pentru Mihai Leu, cea mai mare dorință a fost ca povestea lui să îi ajute pe alții să fie mai puternici. Iar sprijinul fiului său, Marco, a fost esențial în această decizie. Chiar dacă nu obișnuia să vorbească despre boală, a făcut-o pentru ca alți oameni să nu se mai teamă și să lupte mai ușor cu ce li se întâmplă.