„România pierde nu doar un campion”. Mesajul dureros transmis de Nicușor Dan, după moartea lui Mihai Leu
Moartea lui Mihai Leu a provocat un val de reacții emoționante în întreaga țară. Fostul campion mondial la box și apreciat pilot de raliuri a lăsat în urmă nu doar o carieră sportivă excepțională, ci și un model de demnitate, discreție și forță interioară. Printre cei care și-au exprimat regretul profund față de pierderea suferită se numără și președintele României, Nicușor Dan, care a transmis un mesaj public în memoria sportivului.

Reacțiile de durere au venit din toate direcțiile, de la oameni simpli până la personalități publice. Nicușor Dan a vorbit despre moartea lui Mihai Leu ca despre o pierdere simbolică pentru întreaga societate românească, nu doar pentru lumea sportului. În mesajul său, a transmis condoleanțe familiei și a elogiat personalitatea completă a sportivului.
„Am aflat cu profundă tristețe vestea dispariției lui Mihai Leu. România pierde nu doar un campion excepțional, cu un palmares impresionant în sport, ci și un om integru, care a inspirat prin curaj, pasiune și bun-simț. Prezența lui publică a fost mereu sinonimă cu verticalitatea și respectul față de valori autentice. Va rămâne în memoria noastră ca o adevărată legendă și un reper pentru ce înseamnă demnitatea în sport și în viață. Transmit sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați”, este mesajul transmis public de Nicușor Dan, pe rețelele de socializare.
Cuvintele liderului de stat se alătură numeroaselor reacții care conturează un portret al lui Mihai Leu ca om complet, nu doar campion în ring sau la volan, ci și în viața personală, în fața unui diagnostic crunt pe care l-a întâmpinat cu luciditate și optimism.
Cum a înfruntat Mihai Leu lupta cu boala
Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer de colon în 2014. Deși primele analize nu păreau îngrijorătoare, a urmat un drum greu, presărat cu operații și tratamente. Chiar și așa, sportivul a continuat să fie prezent în spațiul public și să ofere un exemplu rar de putere interioară.
„Viața nu este așa cum ne dorim noi. Întotdeauna am învățat să văd lucrurile pozitiv. Prima dată când mi s-a spus ce am m-au trecut transpirațiile, mi s-au tăiat picioarele. Asta e viața, trebuie să ne luptăm să trecem peste asta. Am vorbit cu domnul Irinel Popescu, un om extraordinar!, la fel și doamna doctor Adina Croitoru. Am reușit să trecem peste asta, am fost optimist. Am fost operat la Fundeni, prima dată în 2014. Am avut mai multe operații. M-am dus foarte târziu la doctor.
Mie mi-a plăcut să văd lucrurile optimist, iar în toată perioada asta mi-am făcut foarte mulți prieteni noi. Am văzut că am mulți prieteni și relația cu familia a devenit mai solidă.
Am realizat că suntem o familie foarte unită și că trecem peste orice. Făcând sport toată ziua, nici măcar n-am vrut să mă gândesc că nu pot să trec peste asta. Chiar țin minte una din primele discuții cu domnul profesor Irinel Popescu. «Domn doctor, cam cât durează până mă pun, așa, pe picioare?». «De ce mă întrebați?». «Săptămâna viitoare am o cursă!». A început să râdă, evident că nu s-a putut…”, a povestit Mihai Leu, la „Prietenii lui Ovidiu”.


































