Mesajul emoționant postat de soția lui Mihai Leu: „Te iubesc pentru eternitate”

Ultima actualizare:

Mihai Leu, fost campion mondial la box și multiplu campion la raliuri, a murit luni, pe data de 1 iulie 2025. El era internat la Institutul Clinic Fundeni, unde a fost adus cu un elicopter pe data de 21 iunie, din cauza unei hemoragii. După decesul sportivului, soția lui a transmis un mesaj emoționant.

Anna și Mihai Leu / foto: Facebook
Anna și Mihai Leu / foto: Facebook

În urmă cu 11 ani, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer. Sportivul suferea de insuficienţă pulmonară şi metastaze pulmonare, iar în urma unei hemoragii, el a fost internat la IC Fundeni. După decesul sportivului, soția acestuia, Anna Leu, a postat un mesaj emoționant.

„Ai plecat, iubirea mea, dar nu și din inima mea. Îți simt prezența în liniște, în vânt, în tot ce sunt. Te iubesc pentru eternitate”, a scris aceasta, într-o postare făcută pe Facebook, conform adevarul.ro. Tot pe Facebook a fost anunțat și decesul lui Mihai Leu, care a murit pe data de 1 iulie, la vârsta de 56 de ani.   

Mihai Leu fusese diagnosticat cu cancer

Sâmbătă seara, Mihai Leu a ajuns la IC Fundeni după ce a suferit o hemoragie acasă, în Hunedoara, unde ajunsese cu numai o zi înainte.

Cu profundă durere, anunţăm trecerea în nefiinţă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât şi pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepţional, a fost un simbol de voinţă, curaj şi pasiune. Pentru fani, Mihai a fost şi va rămâne un model.

Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă şi prin demnitatea cu care şi-a trăit viaţa. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soţ şi un tată minunat. Moştenirea lui merge mai departe prin toţi cei care l-am iubit, l-am susţinut şi am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, a fost scris în postarea făcută pe pagina de Facebook a lui Mihai Leu.

Anna și Mihai Leu s-au cunoscut în Germania

Anna și Mihai Leu s-au cunoscut într-un bistro din Leverkusen, iar sportivul român s-a îndrăgostit imediat de aceasta. Împreună, cei doi au un băiat.

„Soţia mea, Anna, este italiancă, dar casa ei este în Hunedoara. Am cunoscut-o în Germania. Se afla în vizită la nişte prieteni de-ai mei de acolo, mai exact la o prietenă care lucra la un bistro din Leverkusen. Am văzut-o acolo, într-o seară, şi pot să spun că m-am îndrăgostit de ea pe loc. A trebuit să muncesc foarte mult ca să o cuceresc, dar am fost convins că vom rămâne împreună”, spunea Mihai Leu, conform sursei citate.    



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gabriela cristea instagram jpg
Elena Basescu, foto Facebook jpg
amalia nastase si fiica ei emma la vorbeste lumea jpg
Saveta Bogdan, Gheorghe Turda, foto arhiva jpg
Anda Adam, Joseph, foto Instagram jpg
Roxana Ostroveanu atelier
Maia Morgenstern, foto Facebook jpg
oana roman instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net