Ana Bogdan se oprește în semifinalele turneului de la Parma
Jucătoarea din România s-a luptat aproape trei ore în încercarea de a-și asigura prezența în finala turneului de la Parma, fără succes, însă.
Ana Bogdan (53 WTA) a cedat, în cele din urmă, în fața sportivei din Egipt Mayar Sherif (74 WTA), aceasta din urmă câștigând cu 6-4, 3-6, 6-4. Inițial, semifinala era programată să se joace vineri seară, însă condițiile meteo i-au determinat pe organizatori să o mute, sâmbătă, la prânz.
În aceeași zi a avut loc și lupta pentru trofeul de la Parma, unde jucătoarea care a eliminat-o pe sportiva din România și-a adjudecat competiția, impunându-se după o oră și jumătate, în două seturi, scor 7-5, 6-3, în fața oponentei din Grecia Maria Sakkari (7 WTA)
A eliminat-o pe Irina Begu
Parcursul său la turneul italian i-a adus Anei Bogdan aproape 9.000 de dolari, jucătoarea de 29 de ani continuând seria de rezultate bune, pe care le reușește de o bună perioadă - finală la Varşovia, trofeul reușit la Iași şi semifinală de la Portoroz.
De altfel, în drumul său până în semifinale, Ana Bogdan a eliminat-o pe Irina Begu (33 WTA), în sferturi, impunându-se în primul meci direct între cele două. Confruntarea româncelor a durat aproape două ore, cea dintâi impunându-se cu 6-2, 7-6 (6).
Salt de șapte locuri în clasamentul WTA
Evoluțiile din ultima perioadă în tenis propulsează pe Ana Bogdan spre cea mai bună clasare din cariera sa, urmând să intre în premieră în Top50 WTA, pe locul 46.
Saltul conaționalei noastre este unul care dă speranțe și echipei României de Billie Jean King Cup, care va avea un duel important, toamna aceasta, împotriva Ungariei. Atunci, Ana Bogdan are toate șansele să joace, confruntarea fiind programată peste două luni, la Oradea Arena, în sala nouă polivalentă a orașului, contând pentru faza play-off-ului din competiție. Meciurile sunt programate să se dispute în două zile, pe data de 11 și 12 noiembrie.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.