Gică Hagi e convins că fiul lui, Ianis, va rămâne la Glasgow Rangers
Antrenor la Farul Constanţa, Gică Hagi a lăsat să se înţeleagă că fiul său, Ianis, îşi va prelungi contractul lui Glasgow Rangers. ”Regele” a subliniat că acesta a avut un an extraordinar şi este apreciat la clubul scoţian.
Întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, ce mai face Ianis şi cum a fost întâlnirea cu acesta, Gică Hagi a răspuns: “Am fost bine. Ne-am simţit bine împreună. Am vorbit. Avea nevoie să stăm împreună familia. Am stat puţin, foarte puţin chiar, o săptămână. Arată bine. E motivat. Apropo, aşa am auzit şi cred că e din sursă sigură, că doresc să reînnoiască înțelegerea cu el. Nu aşa cum se scrie prin presă pe la noi. A jucat foarte bine. A avut un an extraordinar, foarte bun. E apreciat acolo”.
Ianis Hagi a ajuns la Glasgow Rangers în iarna 2019-2020, când a fost împrumutat de la clubul belgian Genk, cu posibilitatea ca aceasta să-l achiziţioneze definitiv la finalul anului, pentru cinci milioane de euro. În 27 mai 2020, gruparea scoțiană a anunţat transferul definitiv al românului. Echipa din Glasgow a confirmat atunci vestea fusese dată de Genk: "Rangers poate confirma că Ianis Hagi a fost de acord să se alăture clubului pe termen lung".
Născut în 22 octombrie 1998, la Istanbul, Ianis Hagi s-a format ca fotbalist la Steaua (2007/2008) și Academia ”Gică Hagi” (2009-2015). Ca senior, el a debutat la Viitorul Constanța, în 2015. Apoi a jucat la AC Fiorentina (2016-2018), Viitorul Constanța (2018/2019) și KRC Genk (2019/2020). Pentru Glasgow Rangers, Ianis a disputat 79 de meciuri și a marcat 14 goluri.