Laurențiu Reghecampf a părăsit Universitatea Craiova! Prima sa reacție

12 iunie 2022 20:40   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Se pare că în viața lui Laurențiu Reghecampf au loc schimbări spectaculoase în ultima perioadă! Antrenorul a decis să plece de la Universitatea Craiova, echipă alături de care a semnat în luna iulie a anului trecut. Iată prima sa reacție!

Laurențiu Reghecampf, în vârstă de 46 de ani, s-a despărțit, în mod oficial, de Universitatea Craiova, echipă în cadrul căreia a activat drept antrenor începând din anul 2021.

Citește și: VIDEO Reghecampf și Corina Caciuc, prima apariție împreună, la un eveniment de gală!

Laurențiu Reghecampf a părăsit Universitatea Craiova

Marele anunț a fost făcut chiar de către echipa de fotbal, prin intermediul unui comunicat, care arată că angajamentul lui Laurențiu Reghecampf a fost reziliat, cu acordul ambelor părți.

„Clubul Universitatea Craiova și antrenorul Laurențiu Reghecampf au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.

Îi mulțumim lui Laurențiu Reghecampf pentru tot ceea ce a realizat la Știința și îi dorim mult succes mai departe.”, se arată în comunicatul remis de Universitatea Craiova.

Contractul său era valabil până în anul 2023, iar Reghe a susținut în spațiul public, atunci când au apărut mici zvonuri ale unei eventuale plecări, că are de gând să își ducă la final angajamentul. Se pare însă că el și patronul Mihai Rotaru au luat o decizie de ultim moment. 

În urmă cu doar o săptămână, Reghe anunța ferm că are de gând să rămână alături de Universitatea Craiova, fixându-și și țelul de a câștiga titlul în următorul sezon.

Citește și: Situație inedită la Universitatea Craiova: Sorin Cârțu candidează cu el însuși

Cine îi ia locul lui Laurențiu Reghecampf

Tehnicianul și reprezentanții clubului sportiv au semnat însă deja rezilierea contractului, urmând ca Reghe să fie înlocuit. Mihai Rotaru, patronul clubului, ar avea deja două variante, și anume Laszlo Balint, despre care se vehiculează că este foarte aproape de a semna cu Universitatea Craiova, el fiind favorit, și Mirel Rădoi, care ar reprezenta cea de-a doua opțiune pentru postul de antrenor. 

Prima reacție a lui Laurențiu Reghecampf, după ce s-a aflat că pleacă de la Universitatea Craiova

În mesajul său, Laurențiu Reghecampf a dat de înțeles că înfrângerile prin care a tot trecut echipa, l-ar fi făcut să ia această decizie. De când activează pe postul de antrenor al clubului sportiv, Reghe a obținut, alături de Universitatea Craiova, 25 de victorii, 7 remize și 12 înfrângeri.

Amintim că Reghe a încheiat sezonul precedent pe locul trei cu Universitatea Craiova și nu a reușit să câștige nici Cupa României, echipa părăsind competiția în semifinale.

Când ai ca obiectiv să câștigi un trofeu și nu reușești s-o faci, mereu vor exista discuții. Eu nu vreau să fiu subiectiv, vreau să fiu corect. Le-am spus același lucru și conducătorilor în ședința pe care am avut-o. Antrenorul este cel care plătește, da.

Le-am spus-o și conducătorilor. Dacă eram puțin mai bine pregătiți, dacă aveam o arie mai largă de jucători la dispoziție, cred că puteam trece cu bine peste acele meciuri.

Vreau să înțelegeți că totul a mers într-o direcție normală la Craiova. Am încercat să-mi fac meseria cât am putut de bine. Nu mi-a reproșat nimeni nimic, dar la un moment dat au intervenit niște chestii. Eu mergeam în stânga, iar ei, cei din conducere, mergeau în dreapta. Așa că am ajuns la concluzia că mai bine ar fi să ne despărțim. (..) Eu și Mihai Rotaru n-am avut niciodată discuții în contradictoriu.”, a susținut Laurențiu Reghecampf.

Reghe: „Întotdeauna când sunt bani la mijloc...”

Întotdeauna când sunt bani la mijloc, când se negociază pentru ceva, durează mai mult. Dar nu mai contează. Niciodată n-a contat acea clauză. Am ajuns la o înțelegere cu Mihai Rotaru și totul este OK.

Pe această cale, vreau să le mulțumesc jucătorilor, conducătorilor, fanilor. A fost o experiență intensă și nu mai contează ce s-a întâmplat în aceste săptămâni și cum au decurs negocierile. (..)

Am avut idei diferite și, decât să ajungem în diverse situații, am considerat că e mai bine să o luăm pe drumuri diferite.”, a continuat el, în cadrul unei emisiuni.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Mai multe