Mirel Rădoi, salvarea lui FCSB? Antrenorul vine în cel mai critic moment
FCSB n-a rămas fără acoperire prea mult timp și, după ce cipriotul Elias Charalambous și-a anunțat plecarea de pe banca tehnică a echipei, gruparea de lângă Capitală i-a găsit deja un înlocuitor. Noul venit nu este deloc străin de formația din play-out, Mirel Rădoi (44 de ani) antrenând-o chiar la începuturile sale din cariera de antrenor, în 2015, când a plecat în vervă, cu promisiunea că nu va mai reveni.
Între timp, Rădoi și-a schimbat perspectiva și este așteptat să conducă primul său antrenament la FCSB, în cursul zilei de marți, urmând ca debutul oficial să se producă la finele săptămânii, când FCSB se va duela cu Metaloglobus București, în prima rundă de play-out din Superliga României.
Rădoi ar urma să vină împreună cu fiul său, Denis Rădoi (20 de ani), cooptat în staff pe post de analist video - în primă fază, înțelegerea cu Rădoi Sr. ar fi una de „avarie”, valabilă până la finele sezonului și, în funcție de deznodământ, s-ar putea prelungi pentru sezonul viitor.
Data trecută a rezistat doar 29 de meciuri la FCSB
Rădoi revine la FCSB într-un moment delicat, campioana României având un sezon dezastruos și ratând calificarea în play-off, cauzele fiind mai „adânci” decât s-ar întrevede.
Zvonurile indică drept unul dintre motive pentru rezultatele foarte slabe din acest sezon atmosfera din vestiar, unde ar exista rivalități și „bisericuțe”, comunicarea fiind ceva străin. Surse apropiate clubului ilustrează un climat dominat de ego-uri și frustrări, indicând că „unii dintre jucători au senzația că sunt atotștiutori, iar talentele de vedete i-au rupt de realitate și de grup” și conturând un vestiar în care „tupeul și fițele au început să cântărească mai mult decât disciplina, iar autoritatea internă s-a pierdut treptat”, notează gsp.ro.
La primul său mandat la FCSB, Rădoi a adunat doar 29 de meciuri, reușind să câștige 13 dintre acestea, în vreme ce șapte au fost remize, iar nouă înfrângeri. Ulterior, tehnicianul și-a îmbogățit CV-ul cu experiențe la echipa națională a României U21, precum și la prima reprezentativă a țării noastre, apoi a continuat la Universitatea Craiova, Al-Tai, Al-Bataeh și Al-Jazira, ca să mai revină pentru o încercare la formația olteană, de care s-a despărțit în luna noiembrie a anului trecut, urmând câteva luni de pauză în antrenorat.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!