Superliga României și-a aflat programul din play-out. Ce o așteaptă pe FCSB
Odată cu partida dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt, disputată duminică și câștigată de sibieni cu 2-0, Superliga României și-a aflat programul de play-out, acolo unde își joacă șansa 10 echipe. Prima etapă va avea loc weekend-ul următor, iar a doua rundă se va disputa înainte de întreruperea pentru meciurile echipelor naționale. În cele din urmă, play-out-ul va ajunge la sfârșit, la mijlocul lunii mai, urmând ca mai apoi să se joace barajele.

FCSB rămâne prezența surpriză a play-out-ului, campioana României având un sezon dezastruos, soldat cu demisia antrenorului, cipriotul Elias Charalambous (45 de ani). Gruparea de lângă Capitală trece printr-o „reformă”, menită să trezească echipa la realitate și, în cele din urmă, să rezolve disputele din vestiar, acolo unde zvonurile ilustrează „bisericuțe” și râcă între fotbaliști - surse apropiate clubului ilustrează un climat dominat de ego-uri și frustrări, indicând că „unii dintre jucători au senzația că sunt atotștiutori, iar talentele de vedete i-au rupt de realitate și de grup” și conturând un vestiar în care „tupeul și fițele au început să cântărească mai mult decât disciplina, iar autoritatea internă s-a pierdut treptat”, notează gsp.ro.
Programul din play-out-ul Superligii României
Etapa I (14-15 martie)
FCSB-Metaloglobus București
UTA Arad-FC Hermannstadt
FC Botoșani-Unirea Slobozia
Oțelul Galați-FK Csíkszereda
Farul Constanța-Petrolul Ploiești
___________________________________
Etapa a II-a (21-22 martie)
FCSB-UTA Arad
FC Hermannstadt-FC Botoșani
Unirea Slobozia-Oțelul Galați
FK Csíkszereda-Farul Constanța
Metaloglobus București-Petrolul Ploiești
___________________________________
Etapa a III-a (4-5 aprilie)
FC Botoșani-FCSB
UTA Arad-Metaloglobus București
Oțelul Galați-FC Hermannstadt
Farul Constanța-Unirea Slobozia
Petrolul Ploiești-FK Csíkszereda
___________________________________
Etapa a IV-a (11-12 aprilie)
FCSB-Oțelul Galați
UTA Arad-FC Botoșani
FC Hermannstadt-Farul Constanța
Unirea Slobozia-Petrolul Ploiești
Metaloglobus București-FK Csíkszereda
___________________________________
Etapa a V-a (18-19 aprilie)
Farul Constanța-FCSB
Oțelul Galați-UTA Arad
FC Botoșani-Metaloglobus București
Petrolul Ploiești-FC Hermannstadt
FK Csíkszereda-Unirea Slobozia
___________________________________
Etapa a VI-a (25-26 aprilie)
FCSB-Petrolul Ploiești
UTA Arad-Farul Constanța
FC Botoșani-Oțelul Galați
FC Hermannstadt-FK Csíkszereda
Metaloglobus București-Unirea Slobozia
___________________________________
Etapa a VII-a (2-3 mai)
FK Csíkszereda-FCSB
Petrolul Ploiești-UTA Arad
Farul Constanța-FC Botoșani
Unirea Slobozia-Oțelul Galați
FC Hermannstadt-Metaloglobus București
___________________________________
Etapa a VIII-a (9-10 mai)
FCSB-Unirea Slobozia
UTA Arad-FK Csíkszereda
FC Botoșani-Petrolul Ploiești
Oțelul Galați-Farul Constanța
Metaloglobus București-FC Hermannstadt
___________________________________
Etapa a IX-a (16-17 mai)
FC Hermannstadt-FCSB
Unirea Slobozia-UTA Arad
FK Csíkszereda-FC Botoșani
Petrolul Ploiești-Oțelul Galați
Farul Constanța-Metaloglobus București
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!































