Nicolo Napoli s-a reîntors pentru a 8-a oară la Craiova!

4 ianuarie 2022 10:39   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Amenințată cu retrogradarea, FCU Craiova 1948 a apelat la serviciile lui Nicolo Napoli (59 de ani). Antrenorul italian se va afla la al 8-lea mandat pe banca tehnică a echipei din Băniei.

Napoli a ajuns la Craiova luni seara, purtând discuții cu președintele clubului patronat de Adrian Mititelu, Marcel Pușcaș. S-u ajuns rapid la o înțelegere, iar fostul fotbalist al lui Juventus Torino a semnat contractul.

Italianul va fi cel de-al 5-lea antrenor de la FCU Craiova 1948 în acest an competițional, după Adrian Mutu, Flavius Stoican, Eugen Trică și interimarul Dan Vasilică. Cum până la reluarea campionatului a mai rămas mai puțin de o lună, acesta și-a intrat rapid în rol.

Nicolo Napoli era liber de contract din iunie 2020, când a plecat de la Poli Iași. Poreclit ”Cabrini din Sud” pe vremea când juca fotbal, acesta a debutat ca antrenor la Moncalieri, în 2002, și printre formațiile pe care le-a mai asistat tehnic se numără Vado (2003), Orbassano (2005-2007), Brașov (2009), Astra Giurgiu (2009/2010) și Turnu Serverin (2012-2013).

Italianul o preia pe FCU Craiova 1948 pe locul 14 în Liga 1, unul care trimite în barajul de menținere/promovare. Gruparea are doar 19 puncte în 21 de meciuri disputate în Liga 1, devansându-le pe Dinamo și Academica Clinceni.

Mai multe