Doar la Craiova se poate aşa ceva. Jucătorii n-au unde să se antreneze şi nici unde să joace, dar Mititelu l-a dat afară pe Napoli

Ultima actualizare:

    Patron vs antrenor, în zile mai bune
Patron vs antrenor, în zile mai bune

Jucătorii Universităţii Craiova sunt de o săptămână în concediu forţat, pentru că şefii clubului n-au reuşit încă se rezolve problema terenurilor de antrenament. În loc să se ocupe de acest lucru arzător, Ciucă şi compania neantrenându-se practic pe iarbă în ultimele două luni, patronul Adrian Mititelu are alte preocupări.

Fără să sesizăm vreo vină a conducerii tehnice, italianul Nicolo Bapoli a fost demis azi subit de către Mititelu, de parca aceasta era decizia care urma să salveze clubul. Deşi jucătorii sunt neplătiţi din luna când s-au reînscris în Liga a II-a şi la Craiova n-au nici măcar un teren de antrenament, Napoli a fost înlocuit cu Ştefan Nanu. Nu se ştie însă dacă acesta va apuca să conducă efectiv un antrenament al oltenilor, pentru că falimentul este mai aproape ca niciodată şi lumea vorbeşte că ar fi vorba de zile.

"Nu voi mai lucra niciodată cu Adrian Mititelu. Mi-a fost de ajuns. M-a dat afară de trei ori în condițiile în care eu mi-am făcut datoria. Nu problema financiară a fost la baza demiterii, chiar dacă de 8 luni de zile nu am primit vreun ban. Eu am stat în toată această perioadă pentru suporteri. Am fost chemat ieri (n.r. - joi) de Mititelu și m-a anunțat că vrea să facă schimbare de antrenor. În cele 8 luni de zile de când sunt la Craiova nu am avut mașină de serviciu. Ieri dimineață mi-au dat o mașină în sfârșit, iar apoi Mititelu m-a dat afară", a spus tehnicianul italian.

FC Universitatea pleacă vineri la Calafat în cantonament, unde va sta o săptămână și va pregăti meciul de sămbătă, 1 martie, din deplasarea de la Slatina.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net