Rapid a făcut „instrucție” cu Farul. Echipa lui Hagi, „zdrobită” cu 5-0

22 octombrie 2024 14:42   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Rapid a reușit, luni, pe teren propriu, un meci pe care Farul Constanța nu-l va uita prea ușor și prea curând, giuleștenii învingând cu 5-0 în partida din etapa cu numărul XIII din Superliga României. 

Într-o primă repriză în care au dominat detașat, rapidiștii au deschis scorul, în minutul 13, când Claudiu Petrilă a pasat la marginea careului şi Sebastian Borza a şutat pe jos, iar în minutul 30 Rapid şi-a majorat avantajul prin Petrilă, ca 10 minute mai târziu al treilea gol al gazdelor, după ce Alex Paşcanu a prins un voleu din careu, iar Rapid a intrat cu 3-0 la pauză.
Partea secundă a jocului a adus un debut cu gol pentru Alex Dobre ('72), care a preluat inspirat o pasă a lui Cristian Manea, iar finele meciului le-a prins pe ambele echipe în inferioritate numerică: Gabriel Dănuleasă a fost eliminat, în minutul 83, la numai două minute după ce intrase pe teren, iar giuleştenii au rămas şi ei în 10, după ce Jakub Hromada a primit „galben” pentru un atac la Nicolas Popescu, în minutul 90+3, ca în cele din urmă verificarea VAR să-l transforme în „roşu”. Într-un final, rapidiştii s-au impus cu 5-0, Dobre reușind „dubla”, în minutul 90+4.

Gică Hagi, „dezlănțuit” la conferința de presă

„La scorul ăsta ce să mai zici?! Tot ce a făcut Rapid a făcut foarte bine! Am avut clipe foarte bune la Farul, în ultimii ani. Se pare că, în momentul de faţă, am ajuns într-un punct în care toate lucrurile sunt dificile. Totul s-a întâmplat în prima repriză, când eu nu am înţeles ce jucăm... Adversarul ne-a dominat, a făcut un meci mare! În seara asta, am trăit momente şi clipe pe care nu şi le doreşte niciun jucător... Toţi suntem de vină, toţi facem ceva care nu merge şi de aici trebuie început. Avem o seară să reflectăm şi să mergem înainte! Cred că cea mai mare problemă a lui Farul e că, acum doi ani, a ieşit campioană. Suntem prea sus, nu mai suntem cu picioarele pe pământ, nu mai suntem realişti. Şi fotbalul te pedepseşte! În teren trebuie să ai putere şi mentală, şi fizică. Cine rămâne trebuie să lupte, să iasă la luptă! Ne aşteaptă lucruri grele. Sunt bucuros, dar încă nu am realizat nimic. Toţi suntem într-o evaluare: jucătorii, staff-ul, eu. Avem o problemă, în momentul de faţă! Cine va rămâne trebuie să lupte pentru Farul, trebuie să schimbăm totul. În fotbal totul durează o zi, iar de mâine trebuie să o luăm de la capăt. Ne aşteaptă un sezon foarte greu! Poate nu o să mai fiu pe bancă, vedem... Vedem cine va rămâne. Cine vrea să mai fie aici, pentru că poate unii nu mai vor”, a fost discursul lui Gheorghe Hagi, la cei 59 de ani ai săi, după înfrângerea suferită de echipa sa. 
De cealaltă parte, Marius Șumudică a fost mult mai relaxat. „Felicit jucătorii, este victoria lor, am fost agresivi, şi-au dorit victoria! Sunt bucuros, dar încă nu am realizat nimic, să sperăm că începem să urcăm de aici. Am fost o echipă, o familie, toată lumea a muncit. Sunt mândru de ei, le-am spus şi la mijlocul terenului, când i-am strâns! Mă bucur că şi fanii au fost bucuroşi, le-am dedicat victoria. E un scor mare, dar sunt doar trei puncte. Eu sunt cel din spatele cortinei, ei sunt actorii principali”, a declarat tehnicianul de 53 de ani. 
După rezultatul neașteptat reușit în acest meci, Rapid se află pe locul 10 cu 16 puncte, în timp ce Farul e abia în subsolul clasamentului, pe 14, cu 13 puncte.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe