Universitatea Craiova a dat lovitura: Ștefan Baiaram, cinci milioane de euro
Cu titlul de campion al României în palmares, Ștefan Baiaram (23 de ani) se impune, între timp, drept cel mai valoros fotbalist din Superliga României - după ultima actualizare a celor de la Transfermarkt, cota purtătorului tricoului cu numărul 10 de la Universitatea Craiova a crescut cu jumătate de milion de euro.
Cele 12 goluri și șase pase decisive din 50 de meciuri jucate pentru olteni, în toate competițiile, în sezonul 2025/2026, se reflectă și în valoarea fotbalistului Craiovei, care a ajuns la cinci milioane de euro și devenind lider în primul eșalon românesc. Internaționalul român și-a exprimat în mai multe rânduri dorința de a pleca de la Craiova și de a se transfera în străinătate, inclusiv după ce Craiova își asigurase matematic titlul. „Cu siguranță vreau să plec”, au fost cuvintele clare ale jucătorului, angrenat și la echipa națională, acolo unde numără șase selecții și un gol. „Cu siguranță îmi doresc să plec. Mai mult de atât pentru Universitatea Craiova, după șapte ani de zile... Am ajuns la sfârșit”, a spus, de mai multe ori pe parcursul sezonului, fotbalistul oltenilor.
Cine îi urmează în clasamentul celor mai valoroși din Liga 1
Podiumul celor mai bine cotați jucători din Liga I este completat de către Darius Olaru (28 de ani) și Daniel Bîrligea (26 de ani), ambii de la FCSB, fiecare cu câte 4,5 milioane de euro, în continuare fiind cinci fotbaliști, a câte trei milioane de euro: Ștefan Târnovanu (26 de ani, FCSB), kosovarul Meriton Korenica (29 de ani, CFR Cluj), Andrei Cordea (26 de ani, CFR Cluj), Alexandru Dobre (27 de ani, Rapid) și Cătălin Cîrjan (23 de ani, Dinamo). Cea mai mare creștere a cotei de piață o înregistrează David Matei (19 ani, Universitatea Craiova), care are cu 800.000 de euro mai mult, ajungând la 1,7 milioane de euro. Orientativ, cea mai valoroasă echipă din campionat este Universitatea Craiova (34,5 milioane de euro), urmată de FCSB (31,3 milioane) și Rapid (27,93 milioane).