Anglia, debut în forță la Mondial. Dublă pentru experimentatul Harry Kane
Anglia și-a confirmat statutul de una dintre favorite la Campionatul Mondial și a început parcursul cu o victorie clară, 4-2, miercuri, în fața reprezentativei din Croația. După o serie de peripeții la turneul final, englezii au debutat în sfârșit, disputând primul meci în Statele Unite ale Americii, la Dallas.
Cei care au avut primul cuvânt de spus au fost croaţii, care au dat emoții adversarilor, însă englezii au fost aceia care „au spart gheața” pe tabelă. După ce Luka Modrić (40 de ani) l-a lovit pe Noni Madueke (24 de ani) în careu, arbitrul a dictat penalty şi Dominik Livaković (31 de ani) a apărat şutul lui Harry Kane (32 de ani). Însă, portarul croat nu a avut un picior pe linia porţii, atunci când atacantul lui Bayern a executat lovitura de pedeapsă și un jucător croat a intrat prea devreme în careu, situație care a atras după sine repetarea penalty-ului. De data aceasta, Harry Kane nu a mai fost de oprit și a deschis scorul, în minutul 11. Croația a izbutit egalarea, în minutul 36, grație lui Martin Baturina (23 de ani), ca apoi englezii să revină la conducere, în minutul 42, Kane marcând cu capul, după un corner al lui Declan Rice (27 de ani). Cele două echipe au intrat la vestiare, la pauză, fiind la egalitate, 2-2, după ce „veteranul” Ivan Perišić (37 de ani) i-a pasat cu capul lui Petar Musa (28 de ani), care a înscris numaidecât.
Debut excelent pentru a treia oară la rând la un Mondial
Partea secundă a jocului a prilejuit revenirea Angliei în avantaj, în minutul 47, cu o bară-gol a lui Jude Bellingham (22 de ani), apoi portarul croat având o serie de intervenții salvatoare. În cele din urmă, cel care „a închis tabela” a fost Marcus Rashford (28 de ani), în minutul 85. Odată cu această victorie clară, 4-2, Anglia debutează cu victorie la Mondial pentru a treia oară consecutiv, în urma edițiilor din 2018 și 2022.
Campionatul Mondial de fotbal e găzduit de Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii. disputându-se în perioada 11 iunie-19 iulie. 48 de echipe își măsoară forțele la CM2026, încercând să pună mâna pe cel mai râvnit trofeu la nivel global. Argentina lui Lionel Messi (38 de ani) va încerca să-și apere Cupa Mondială, cucerită la ediția trecută, obiectiv pentru care va concura, cel mai probabil, cu Anglia, Brazilia, Franța, Germania și Spania. Rând pe rând, 1.248 de fotbaliști ale celor 48 de țări participante se vor întrece mai puțin de 16 orașe vor găzdui partidele turneului final al CM 2026 din această vară.