Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce finala Conference League

11 mai 2022 15:38   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

După aproape 20 de ani, o brigadă românească va conduce din nou o finală de cupă europeană la fotbal! Vestea minunată a fost anunțată de UEFA, ieri.

Centralul român Istvan Kovacs a fost delegat împreună cu brigada sa la finala UEFA Europa Conference League, a informat Federația Română de Fotbal. În ultimul act programat miercuri, 25 mai, de la ora 2200, se vor întâlni AS Roma (Italia) şi Feyenoord (Olanda). Partida se va disputa pe Arena Kombëtare din Tirana, Albania. Având în vedere că italienii sunt antrenați de portughezul Mourinho, care este un ”speculator” al celei mai mici scăpări a arbitrului, este de așteptat că Istvan Kovacs să aibă un meci foarte tensionat. 

Istvan Kovacs va fi ajutat de arbitrii asistenţi Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, de al patrulea oficial Sandro Scharer, din Elveţia, în timp ce de sistemul de asistenţă video se vor ocupa germanii Marco Fritz, Christian Dingert şi Bastian Dankert.

Istvan Kovacs are 37 de ani

În vârstă de 37 de ani, Istvan Kovacs va conduce prima sa finală europeană la nivel de club. În acest sezon, românul a condus 10 partide în competiţiile de club UEFA, inclusiv manşa tur a semifinalei Ligii Campionilor dintre Manchester City şi Real Madrid, scor 4-3. De fapt, acela a fost și meciul care l-a propulsat în elita arbitrajului european, nu doar pentru că a fost o partidă extrem de spectaculoasă, dar pentru că la unul dintre golurile gazdelor a lăsat un avantaj pe care doar 5% dintre arbitrii l-ar fi lăsat, faza încheindu-se cu un gol fenomenal. 

După această delegare, prezența lui Istvan Kovacs printre arbitrii turneului final al Campionatului Mondial din Qatar, din noiembrie, devine tot mai certă. Totul e, desigur, ca el să nu facă niște gafe impardonabile în meciurile pe care le mai are de condus până atunci, numai că acestea devin tot mai rare odată cu apariția sistemului VAR.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe