Când și unde o să poți vedea meciurile Naționalei de Fotbal a României
Meciurile Naționalei de Fotbal a României au fost deja programate, iar românii vor avea de înfruntat naționala Finlandei, Bosniei și Herțegovinei și Muntenegru.
Naționala de Fotbal a României va concura, în UEFA Nations League, împotriva unor nume grele din fotbalul internațional, iar echipele naționale ale Finlandei și Bosniei și Herțegovinei nu se vor lăsa mai prejos în această confruntare.
Când va avea loc primul meci al Naționalei și unde poate fi vizionat
Naționala de Fotbal a României va juca primul meci pe data de 4 iunie, pe Stadionul Giulești, într-o confruntare directă cu Muntenegru, în UEFA Nations League.
Returul va avea loc pe data de 14 iunie, începând de la ora 21:00, iar românii vor fi nevoiți să dea tot ce e mai bun din ei pentru a învinge echipa din Muntenegru.
Meciurile vor putea fi văzute pe Prima TV, care s-a angajat să difuzeze următoarele meciuri pentru viitorii patru ani.
Programul meciurilor Echipei Naționale
04.06 21:45 - România vs Muntenegru
07.06 21:45 - Bosnia și Herțegovina vs România
11.06 21:45 - România vs Finlanda
14.06 21:45 - Muntenegru vs România
23.09 21:45 - Finlanda vs România
26.09 21:45 - Bosnia și Herțegovina vs România
Cârcotașii și Trăsniții, direct pe gazon
Vedetele de la Prima TV s-au distrat foarte bine pe terenul de joacă, promovând viitoarele meciuri ale Naționalei României.
Cristi Brancu, Cove, Sebastian Zachmann, Marius Saizu, Daniel Osmanovici, Grig Chiroiu, Toni Ionescu şi Codruţ Kegheş (Dezbrăcatu) sunt cei care au îmbrăcat tricourile galbene și s-au pregătit pentru un meci de fotbal pe cinste.
„Mereu mi-am dorit să joc la Chelsea. Mi se pare că am şi ce îmi trebuie ca să fiu acolo, pe teren.
Acum, mi-am făcut şi antrenamentul la filmarea de promo, sper doar că m-a văzut vreun scouter şi că îmi schimb cariera. Dincolo de glumă, a fost o dimineaţă perfectă, petrecută alături de colegii mei”, a declarat Cove.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!