Chivu începe în forță Liga Campionilor cu Inter. Victorie clară în fața lui Ajax

18 septembrie 2025 10:47   Fotbal internațional

Cristi Chivu (44 de ani) are parte de un început de bun augur în Liga Campionilor cu Internazionale Milano, echipa sa impunându-se cu 2-0, miercuri, în deplasare, la Ajax Amsterdam, în faza principală a grupei competiției. Ambele reușite ale italienilor au purtat semnătura lui francezul Marcus Thuram (28 de ani), în minutele 42 şi 47.

După meci, Chivu s-a prezentat jovial la declarații, „împletind” impresiile despre partide cu câteva momente de umor la adresa marcatorului său: „Nu este genul lui să înscrie două goluri cu capul”, a spus tehnicianul zâmbind, adăugând: „Ne antrenăm la cornere, pentru că este un element important al jocului. Trebuie să profităm de calitatea jucătorilor”.
Întors practic la clubul la care a jucat, între 1999 şi 2003, Chivu „a decretat”: „Am dat dovadă de multă maturitate. Pe parcursul meciului, echipa a jucat în jumătatea de teren a Ajaxului, neutralizându-le punctele forte şi fără a se pune, niciodată, în dificultate. Asta este Inter: o echipă cu experienţă, personalitate şi dorinţa de a se răscumpăra, după o perioadă dificilă. Trebuie să le aducem un omagiu acestor băieţi excepţionali”. Următorul meci din faza curentă a competiției va fi pe 30 septembrie, pe teren propriu, cu Slavia Praga. 
Reamintim că tehnicianul român a preluat Inter, în această vară, continuând ca antrenor, după ce a scris istorie ca jucător: Chivu a îmbrăcat vreme de șapte ani tricoul italienilor, făcând parte din echipa cu care portughezul José Mourinho a câștigat „tripla”, în 2010: campionat, Cupa Italiei, Liga Campionilor. Ca antrenor, anterior scurtului, dar „efervescentului” parcurs la Parma FC, Chivu a coordonat Inter Milan Primavera, din primăvara lui 2021, cu care a devenit campion al Italiei, un an mai târziu. În noul său parcurs, Chivu trei victorii, un egal și trei înfrângeri într-unul dintre cele mai tari campionate de fotbal ale lumii. 

Rezultatele de miercuri din Liga Campionilor

Olympiakos FC-Pafos FC: 0-0
Slavia Praga-FK Bodø/Glimt: 2-2
Ajax Amsterdam-Internazionale Milano: 0-2
Bayern ünchen-Chelsea Londra: 3-1
Liverpool FC-Atlético Madrid: 3-2
Paris Saint-Germain-Atalanta BC: 4-0

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe