Mourinho, punct și de la capăt. Portughezul, anunțat antrenor la Benfica

După ce și-a încheiat parcursul în fotbalul turc, acolo unde a antrenat-o pe Fenerbahçe SK, José Mourinho (62 de ani) nu pierde vremea și e doar o chestiune de timp, până să fie oficializat la Benfica Lisabona, anunță presa din Portugalia. De altfel, Benfica este chiar clubul la care Mourinho și-a început cariera de tehnician, în anul 2001. 

José Mourinho ar urma să revină în fotbalul portughez (FOTO: EPA)
José Mourinho ar urma să revină în fotbalul portughez (FOTO: EPA)

Revenind în prezent, tehnicianul preia echipa într-un moment delicat, după ce gruparea din Lisabona a suferit, marți, o înfrângere curioasă în Liga Campionilor, în fața azerilor de la Qarabağ, scor 2-3. Lisabona nu zăbovit prea mult și a anunțat că pune capăt colaborării cu portughezul Bruno Lage (49 de ani), după rezultatul din urmă cu o zi, în vreme ce Mourinho s-a despărțit, luna trecută, de clubul turc, care a pus capăt mandatului antrenorului la două zile după eliminarea în play-off-ul Ligii Campionilor, chiar în fața Benficăi Lisabona.

Ar putea debuta chiar în weekend, în campionatul portughez

Potrivit presei portugheze, președintele Benficăi, Rui Costa (53 de ani), este în discuții avansate cu Mourinho, fiind toate șansele ca înțelegerea să se facă și tehnicianul să  fie deja pe bancă, în weekend, în campionatul intern. Benfica se află pe locul patru, la cinci puncte de liderul FC Porto, dar având un meci mai puțin disputat, cu un bilanț de trei victorii și un egal. Următorul duel va fi, sâmbătă, în deplasare la AFS, de la ora 20.00. 
De-a lungul carierei sale, Mourinho a antrenat echipe precum FC Porto, Chelsea Londra, Internazionale Milano, Real Madrid, Manchester United, Tottenham Hotspur, AS Roma și Fenerbahçe. Din palmaresul său fac parte și două trofee de Liga Campionilor, cucerite atât cu FC Porto, în 2003/2004, cât și cu Inter, în 2009/2010, la cea din urmă punând umărul nume „grele”, precum Samuel Eto'o, Júlio César, Wesley Sneijder, dar și românul Cristi Chivu, care a fost titular în finala împotriva celor de la Bayern München, încheiată cu scorul de 2-0.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania senegal jpg
Campionatul Mondial 2026 jpg
UTA Arad FCSB (Sportpictures) jpg
Ungaria Romania, handbal feminin (Sportpictures) jpeg
Diego Maradona (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Marius Maldarasanu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net