Mourinho, intrare cu fast în fotbalul turc: a semnat cu Fener pe un stadion arhiplin
José Mourinho este gata pentru următoarea provocare din cariera sa de antrenor, portughezul în vârstă de 61 de ani făcând trecerea în fotbalul turc. De altfel, tehnicianul iberic a avut parte de o inaugurare cu fast, semnând un contract cu Fenerbahçe SK, duminică, în fața unui stadion arhiplin și sub ochii a 45.000 de oameni.
Începerea noului mandat a fost marcată printr-un eveniment în toată regula, turcii organizând o ceremonie în toată regula pe stadionul „Şükrü Saracoğlu”, zeci de mii de oameni înghesuindu-se la prezentarea lui The Special One.
Un singur trofeu în 10 ani, bilanțul noii grupări
„Voi sunteţi primii cărora vreau să le mulţumesc, pentru dragostea voastră, pe care am simţit-o din momentul în care numele meu a fost legat de club. În mod normal, un antrenor este iubit după victorii. În această situaţie, simt că antrenorul este deja iubit, înainte să vină victoriile! Pentru mine, acum, vin responsabilităţi mari. Vă promit că aparţin familiei voastre, de acum înainte”, a spus Mourinho, adresându-se fanilor entuziasmaţi. „Acest tricou este, acum, ca pielea mea. Fotbalul este pasiune! Nu există un loc mai bun pentru a o simţi. Din momentul în care preşedintele m-a contactat, mi-am dorit să vin pentru voi pentru că, până la urmă, voi sunteţi sufletul clubului. De acum încolo, visele voastre sunt şi visele mele”, a încheiat Mourinho.
Portughezul a semnat un contract valabil pentru doi ani, având posibilă prelungirea cu încă un sezon, în funcție de rezultate. Astfel, lusitanul începe colaborarea cu cel de-al 11-lea club din cariera sa de antrenor, având misiunea complexă de a-i reda strălucirea lui Fenerbahçe, gruparea care nu a mai cucerit titlul din Turcia din 2014, iar în ultimul deceniu a reușit să cucerească un singur trofeu, Cupa Turciei, în 2023.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!