Cristiano Ronaldo, în fața ultimului mare turneu? Ce recorduri poate să doboare

12 iunie 2024 12:40   Fotbal internațional

Cristiano Ronaldo s-ar putea afla la ultimul său Campionat European din cariera de jucător, fotbalistul în vârstă de 39 de ani vorbind despre retragerea sa din „sportul rege”. Cel mai recent, Portugalia a trecut cu 3-0 de Irlanda de Nord, în ultimul meci amical, înaintea EURO 2024, două goluri fiind marcate chiar de către CR7.

„Știu că nu mai am mulți ani în fotbal. Să joci fotbal după 35 sau 36 de ani este deja un cadou! Eu am 39 de ani și încerc să savurez 39 de ani”, a mărturisit atacantul. „Este bine să ai picioarele pe pământ, dar cu gândul la cer și să visezi la Campionatul European. Visăm și suntem pregătiți! Talentul îl avem, dar cum spun de multe ori, talentul se muncește, nimeni nu îți dă nimic. Iar echipa este pregătită să muncească”, a mai declarat ibericul, potrivit „Marca”.  

Bornele pe care le poate doborî portughezul la EURO2024

De altfel, portughezul se poate mândri cu faptul că este primul jucător din istoria fotbalului, care a marcat în 21 de ani consecutivi pentru echipa sa națională. Și, dat fiind că a ajuns la 895 de goluri marcate în întreaga sa carieră, Cristiano Ronaldo se pregătește să devină primul din istorie, care atinge borna de 900 de reușite. Totodată, portughezul ar putea deveni cel dintâi jucător care înscrie la șase ediții consecutive de EURO, să se remarce drept cel mai în vârstă jucător de la un turneu final, dar și cel mai în vârstă jucător care înscrie la EURO. Seria posibilelor recorduri continuă cu faptul că ibericul e la două pase decisive distanță pentru a deveni cel mai bun pasator decisiv din istoria competiției. 
Portugalia face parte din Grupa F de la EURO 2024, urmând să își măsoare forțele cu Cehia, Turcia și Georgia. Reamintim că turneul final se va juca în Germania, urmând se debuteze pe 14 iunie, iar marele trofeu să se acorde pe 14 iulie.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe