Dennis Man, elogiat dincolo de granițe: portretul făcut de presa italiană

26 august 2024 15:42   Fotbal internațional

Dennis Man a avut parte de o surpriză, în ziua de aniversare a 26 de ani, presa italiană conturându-i un portret laudativ fotbalistului român. Concret, „Gazzetta dello Sport” i-a dedicat un material special lui Man, care a parcat, recent, în duelul câștigat de echipa sa împotriva lui AC Milan cu 2-1. 

„Lumea din Parma și-a găsit noul guru, nu mai rămâne decât să îl urmeze. Se numește Dennis Man, e român, de meserie extremă dreapta, are un dribling stelar și un picior stâng foarte rafinat. Dacă, astăzi, ai întreba pe un om din Parma după cine ar vrea să dea numele pieței principale a orașului, acesta ar răspunde fără îndoială: «După Dennis Man»”, a notat ziarul italian, adăugând: „Întotdeauna, din durere înfloresc cele mai frumoase și neașteptate lucruri. Din acea respingere, el a găsit energia pentru a se ridica și a-și construi un viitor. Nu este un vorbăreț, își cântărește cuvintele cu înțelepciunea unui farmacist care inventează o poțiune magică. Știe că discursurile bombastice și promisiunile mari sunt periculoase: au picioare scurte ca minciunile”.

Românul, cotat la 10 milioane de euro

„Gazzetta dello Sport” vede în Man un jucător de care adversarii au motive să se teamă, consemnând despre fotbalistul cotat la 10 milioane de euro de către Transfermarkt: „Apărătorii adversari se tem de el pentru că se preface că o ia într-un sens și pleacă în celălalt, cu o naturalețe pe care o posedă doar cei predestinați. Un băiat «de stradă», care a făcut apel la stradă și la regulile ei pentru a deveni cineva. I-au fost de mare ajutor sfaturile de la Adrian Mutu, pe care le-a primit la naționala Romaniei Under 21. Mutu l-a și recomandat Pamei: «Dennis este foarte puternic, cu el mergeți la sigur». Dennis Man nu a spus vreodată că vrea să devină «noul Mutu» și nu o va spune niciodată, pentru că modestia este o valoare pe care o urmărește”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe