Doliu în fotbalul internațional: a murit marele antrenor Sven-Göran Eriksson

26 august 2024 12:45   Fotbal internațional

Fotbalul internațional este în doliu, după ce unul dintre cei mai legendari antrenori a murit. Sven-Göran Eriksson s-a stins din viață la 76 de ani, anunțul fiind făcut de către familia sa. Suedezul suferea de cancer pancreatic și, la începutul acestui an, a dezvăluit că se așteaptă să trăiască cel mult un an.

Înapoi în timp, Sven-Göran Eriksson scria istorie, în anul 2001, atunci când devenea primul selecționer străin al naționalei din Anglia, pregătind probabil cea mai bună generație a englezilor - în lot se regăseau nume precum David Beckham, Steven Gerrard, Wayne Rooney sau Frank Lampard. De-a lungul carierei de antrenor, avea să le mai conducă pe Benfica Lisabona, AS Roma, ACF Fiorentina, UC Sampdoria, SS Lazio, Manchester City, Leicester City FC, dar și naționalele Mexicului și Coastei de Fildeș.

„Am avut o viață bună!”

În februarie 2023, pe când ocupa funcția de director sportiv al clubului suedez IF Karlstad, Sven-Göran Eriksson se retrăgea din „sportul rege”, din pricina problemelor de sănătate. Apoi, la începutul lui 2024, declarația sa potrivit căreia ar mai avea foarte puțin de trăit a făcut înconjurul lumii. Recent, Sven-Göran Eriksson și-a împlinit o dorință de-o viață, conducând Liverpool FC într-un meci al legendelor, împotriva lui Ajax Amsterdam, partida desfășurându-se, în martie, chiar pe Anfield. 
„Am avut o viață bună! Cred că toți suntem speriați de ziua în care murim, dar viața este și despre moarte. Trebuie să înveți să o accepți așa cum este. Sperăm că la sfârșit oamenii vor spune, «Da, a fost un om bun», dar nu toată lumea va spune asta. Sper că vă veți aminti de mine ca pe un tip pozitiv, care a încercat să facă tot ce putea face. Să nu vă pară rău, zâmbiți. Mulțumesc pentru tot, antrenori, jucători, fani, a fost fantastic. Ai grijă de tine și ai grijă de viața ta. Și trăiește-o. La revedere!”, sunt cuvintele lui Sven-Göran Eriksson, din cadrul documentarului care-i poartă numele.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe