Capăt de drum pentru Manuel Neuer: se retrage din naționala Germaniei

Ceea ce era oricum o chestiune de timp s-a confirmat, iar Manuel Neuer și-a anunțat, oficial, retragerea din echipa națională a țării sale. În vârstă de 38 de ani, fostul căpitan al naționalei din Germania a anunţat, miercuri, că pune punct carierei sale la prima reprezentativă.

Manuel Neuer se retrage de la naționala Germaniei (FOTO: EPA)
Manuel Neuer se retrage de la naționala Germaniei (FOTO: EPA)

„După lungi şi intense discuţii cu familia şi prietenii mei, am decis să-mi închei cariera la echipa naţională a Germaniei. Toţi cei care mă cunosc ştiu că nu a fost o decizie uşor de luat”, a explicat Manuel Neuer, jucător al echipei Bayern München, într-un videoclip pe contul său de Instagram. În urma sa rămân nu mai puțin de 124 de meciuri pentru naţionala Germaniei, în perioada 2009-2024 și, totodată, un trofeu major - Cupa Mondială, cucerită în 2014, în tricoul țării sale. 
Neuer a arătat, și nu o dată, o ambiție incredibilă, de-a lungul carierei sale: un exemplu recent s-a petrecut în 2022, când portarul s-a accidentat și s-a văzut nevoit să stea departe de teren aproape un an. Totuși, a găsit forța de a se recupera și reveni la cel mai înalt nivel, menținându-se ca titular în poarta lui Bayern, dar și al naționalei Germaniei. Per total, Neuer a luat parte la opt turnee finale alături de naționala Germaniei, iar cel mai recent a fost titular pentru țara sa la EURO 2024. 

„Cine mă cunoaște știe că nu am luat această decizie cu ușurință”

„După peste 15 ani și 124 de meciuri internaționale, cariera mea în echipa națională de fotbal a Germaniei se încheie astăzi.
Cine mă cunoaște știe că nu am luat această decizie cu ușurință. Mă simt foarte bine fizic și bineînțeles că m-ar fi interesat și Cupa Mondială 2026 din SUA, Canada și Mexic. Și totuși, după multe conversații intense și lungi cu familia și prietenii mei, am ajuns la decizia că acum este momentul potrivit pentru a încheia capitolul meu în echipa națională. 
Când mă uit în urmă, astăzi, mă simt mândru și recunoscător! Nu în ultimul rând pentru că, pe 13 iulie 2014, am putut să ne îndeplinim marele vis și să devenim campioni mondiali împreună în Brazilia. În total 7 ani și 61 de jocuri am îndrăznit, până la accidentare, să conduc echipa germană în calitate de căpitan pe teren. O onoare pe care am știut să o apreciez de fiecare dată.
Campionatul European de acasă, din acest an, au fost un alt moment culminant, chiar dacă, din păcate, nu a fost suficient pentru titlu. Pentru că am simțit o euforie și o coeziune mult mai pozitivă în toată țara în fiecare secundă. Să o ținem așa!
Mulțumesc tuturor angajaților, supervizorilor, antrenorilor și coechipierilor care m-au însoțit de la debutul meu în echipa națională din 2 iunie 2009! Aș vrea să vă mulțumesc, dragi fani, pentru că m-ați susținut de-a lungul anilor!
Mi-a plăcut să port tricoul echipei naționale”
, a fost mesajul transmis de Neuer. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Adrian Nartea Foto Mihai Stetcu jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ilie Oana (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Cipru Romania (Sportpictures) jpg
Emma Răducanu  foto   Shutterstock jpg
Nadal facebook jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net