Încep semifinalele la Mondial: Franța înfruntă Spania. Totul despre meci

14 iulie 2026 10:38
Ultima actualizare:

Franța și Spania își dau întâlnire în cea dintâi semifinală de la Campionatul Mondial, în cadrul căreia își vor disputa un loc în ultimul act. Partida va avea loc, marți, în Statele Unite ale Americii, la Dallas, de la ora 22.00, fiind televizată de Antena 1.

Kylian Mbappé (stânga) și Lamine Yamal se vor înfruntă în semifinale (FOTO: EPA)

Reprezentativa franceză, de altfel vicecampioană a competiției de fotbal, își va măsura forțele cu cea care are titlul de campioană europeană, meciul fiind programat chiar de ziua națională a Franței. Kylian Mbappé (27 de ani), Ousmane Dembélé (29 de ani), Michael Olise (24 de ani) şi ai lor se vor duela cu Lamine Yamal (19 ani), Mikel Merino (30 de ani) și coechipierii pentru un loc în finala competiţiei. De valori apropiate ca lot, cele două îi au drept referință pe căpitanul Mbappé (180 de milioane de euro), Olise (150 de milioane de euro) și Désiré Doué (21 de ani, 120 de milioane de euro) de la naționala Franței, respectiv Yamal (200 de milioane de euro), Pedri (23 de ani, 150 de milioane de euro) și Pau Cubarsí (19 ani, 80 de milioane de euro).

Franța, la a opta semifinală, Spania abia la a treia

Pe deoparte, echipa lui Didier Deschamps (57 de ani), aflată la a opta calificare în semifinale, a trecut „fluierând” de faza grupelor la CM2026, cu trei victorii consecutive împotriva Senegalului, Irakului şi Norvegiei, înainte de a se impune la fel de uşor în faţa Suediei în 16-imile de finală, ca să treacă apoi de Paraguay și de Maroc. De cealaltă parte, după debutul surprinzător cu un egal, fără goluri, împotriva celor de la Capul Verde, Spania şi-a regăsit până la urmă ritmul, calificându-se pe primul loc, după ce a învins Arabia Saudită şi Uruguay, pentru ca apoi să treacă de Austria în 16-imi și, mai departe, cu Luis de la Fuente (65 de ani) pe banca tehnică, să elimine Portugalia și Belgia, ibericii fiind abia la al treilea penultim act. 
Cu toate că ambele reprezentative numără 17 participări la Mondial, aceasta va fi abia a doua oară când își vor măsura forțele direct. Duelul anterior a avut loc în optimile de finală de la CM 2006, din Germania, când Franța, care îi avea pe treren pe Franck Ribéry, Patrick Vieira şi Zinédine Zidane, s-a impus cu 3-1. Câştigătoarea va juca în finală cu învingătoarea meciului dintre Argentina şi Anglia la CM 2026, care are loc miercuri, de la aceeași oră, lupta pentru marele trofeu fiind programată pe 19 iulie.

Mai multe