Începe Campionatul Mondial! Cele mai interesante lucruri din istorie
Doar câteva ore ne mai despart de startul Campionatului Mondial, care să desfășoară în perioada 11 iunie-19 iulie. Primul meci le va aduce față în față pe selecționata din Mexic și cea din Africa de Sud, care se vor duela, joi, de la ora 22.00, în Ciudad de México, pe Antena 1. CM 2026 va avea trei ceremonii de deschidere, câte una pentru fiecare țară gazdă și se va desfășura pe 16 stadioane din tot atâtea orașe.
Una dintre cele mai urmărite competiții din lume vine cu o serie de lucruri inedite și numeroase premiere - pentru prima dată, turneul va reuni 48 de echipe, față de 32. Ediția anterioară a avut loc în Qatar, cea mai mică țară care a găzduit un astfel de turneu și care participa atunci pentru întâia oară la o Cupă Mondială - ultima dată când naţiunea gazdă a debutat în competiție, în acelaşi an, s-a petrecut tocmai în 1934.
Un aspect interesant este că, la ediția trecută, în faza eliminatorie au fost reprezentate cinci continente diferite. De altfel, nu mai puțin de 1,5 miliarde de oameni au urmărit finala Cupei Mondiale din 2022 - interesant este că Lusail, oraşul care a găzduit ultimul act, este un oraş „planificat”, de miliarde de dolari, care nu exista înainte de 2006. CM2022 a fost prima Cupă Mondială de iarnă din emisfera nordică, turneul având loc în perioada noiembrie-decembrie, pentru a evita temperaturile extrem de ridicate, pe timpul verii, în Qatar. Ediția trecută a consemnat cele mai multe goluri marcate de până acum, cu un total de 172 de reușite.
173.850 de oameni, recordul absolut pe un stadion la Cupa Mondială
De-a lungul istoriei, Cupa Mondială a fost jucată de 22 de ori, Brazilia, de altfel singura care a participat la toate edițiile, fiind țara cu cele mai multe titluri - cinci, urmată de Italia şi Germania, cu câte patru fiecare, penultima fiind absenta competiției pentru a treia oară la rând. De altfel, prima Cupă Mondială s-a jucat în 1930, când Uruguay a fost atât gazda, cât şi câştigătoarea turneului. În 1950, un total oficial de 173.850 aduceau recordul de spectatori, aceștia urmărind victoria Uruguayului asupra Braziliei și cosemnând cea mai mare prezenţă la un meci al Cupei Mondiale, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în finală.
Cel mai mare număr de goluri într-un meci s-a petrecut în 1954, când Austria a învins Elveţia cu 7-5. Mai târziu, în 1966, trofeul Cupei Mondiale avea să dispară timp de șapte zile, când a fost furat, chiar înainte de turneu.
În 2002, Campionatul Mondial avea loc în premieră în două țări, Coreea de Sud și Japonia, ca în ediția care stă să înceapă să se consemneze o nouă „bornă”, CM2026 fiind găzduit de trei țări - Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii.
De-a lungul timpului, cel mai în vârstă marcator al Cupei Mondiale a fost Roger Milla, care avea 42 de ani, în 1994, când marca pentru Camerun împotriva Rusiei, iar cele mai multe goluri marcate de un jucător într-un meci, cinci, i-au aparținut lui Oleg Salenko din Rusia.
Dintre toate ţările care au participat la Cupa Mondială, vreodată, Indonezia a jucat cel mai mic număr de meciuri de fotbal - doar unul, în 1938, în vreme ce Mexic are cele mai multe înfrângeri, 28, dar se poate mândri cu 17 victorii și a obținut, de asemenea, 15 remize.