Primul adversar al lui Marius Șumudică, neimpresionat: „Vreau să-l înving”

22 august 2024 15:33   Fotbal internațional

Rapid se pregătește de primul său meci cu Marius Șumudică pe banca tehnică, giuleștenii întâlnind Poli Iași, în deplasare, vineri, de la ora 22.00, pe DigiSport și PrimaSport, contând pentru etapa cu numărul șapte din Superliga României. 

Antrenorul ieșenilor, Tony da Silva, a salutat revenirea lui Șumudică în fotbalul românesc, însă s-a arătat motivat să-i provoace prima înfrângere, chiar la debutul tehnicianului de 53 de ani la Rapid. 

„Suntem în vână maximă, cu foame de victorii”

„Întâlnim o echipă bună, în care s-au investit foarte mulți bani, cu jucători de top, care se gândesc la titlu și de asta e presiune mare acolo. Din păcate pentru ei, nu sunt în cea mai bună formă. Dar noi trebuie să ne gândim la ce facem noi! Am văzut că au schimbat antrenorul, iar psihic, motivațional, va fi un nou start, toți jucătorii vor să arate noului antrenor că merită să joace. Eu mă bucur să îl revăd pe Marius Șumudică, cariera lui a fost asemănătoare cu a mea.
Și el a fost în Portugalia, a învățat limba portugheză, a respectat mult Portugalia, iar el acolo este respectat. Și eu încerc să fac în România ce a făcut el în Portugalia. Încerc să fiu respectat și eu aici. Suntem doi antrenori asemănători, cu mentalitate de învingător.
Mă bucur că el a revenit și îi doresc tot succesul din lume, pentru tot trecutul lui în țara mea, dar, vineri, vreau să-l înving. Și să aibă mult succes după meciul de la Iași. Noi suntem în vână maximă, cu foame de victorii”
, a declarat Tony da Silva, adăugând: „Nu cred că e un dezavantaj pentru noi faptul că ei au schimbat antrenorul. Vor fi 11 la 11 pe teren și cred că va fi un meci foarte frumos. Toată lumea vrea să demonstreze, acum, la Rapid, după venirea noului antrenor, dar și noi vrem să demonstrăm că putem să jucăm fotbal. Noi trebuie să jucăm cu aceeași mentalitate, să jucăm la victorie în fiecare meci. Întotdeauna am spus, vreau să câștig. Dacă nu putem, măcar un punct, dar niciodată nu le spun băieților să vină în spate, să țină de rezultat. Asta nu e mentalitatea mea. Când jucăm uniți și cu sufletul, suntem și noi o echipă puternică. Eu știu cum e să joci la o echipă mică, știu cum este să fii și la o echipă mare, cunosc ambele mentalități, pentru că le-am trăit pe pielea mea. Eu nu vreau să gândim ca o echipă mică, vreau să avem mentalitate de echipă mare, să câștigăm fiecare duel, fiecare joc. Dacă nu băgăm asta la cap, nu avem nicio șansă”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe