Procesul morții lui Maradona continuă: acuzații grave din partea familiei

14 mai 2025 10:11   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

Procesul morții lui Diego Maradona este în plină desfășurare, cel mai recent fiind aduse acuzații grave din partea unei dintre fiicele fostului mare fotbalist. Aceasta a declarat, marţi, că a avut impresia că totul a fost o „înscenare”, o „piesă dezastruoasă” a echipei medicale, pentru a-l ţine „singur”, în timpul convalescenţei sale fatale, din 2020.

„Privind în urmă (...), cred că a fost o înscenare pe care ei (n.r. echipa medicală) ne-au pus-o în scenă, pentru a continua ceea ce au vrut - să-l ţină pe tata singur, într-un loc întunecat şi urât”, a declarat Gianinna, una dintre cele două fiice ale lui Maradona, împreună cu fosta sa soţie, Claudia Villafañe. În vârstă de 35 de ani, aceasta nu a punctat care crede că ar fi fost motivele personalului medical, însă avocatul său, Fernando Burlando, a subliniat încă de la începutul procesului un „interes pecuniar” din partea echipei care l-a avut în grijă, un aspect care, în opinia sa, este „reversul medaliei” procesului de neglijenţă. 
Fiica fostului mare jucător şi-a îndreptat atenția mai ales împotriva principalului acuzat, Leopoldo Luque, medicul personal al lui Maradona de la acea vreme şi, potrivit mărturiilor din proces, principalul decident, împreună cu psihiatrul Agustina Cosachov. Decizia de a efectua convalescenţa postoperatorie la domiciliu, precum şi calitatea precară a îngrijirii şi a echipamentului medical de la faţa locului s-au aflat, până acum, în centrul procesului şi au fost puse la îndoială de diverşi martori.

„Simt că a fost o manipulare oribilă, un joc fatal”

La audiere a fost difuzată o înregistrare a unei întâlniri între echipa medicală şi membrii familiei şi apropiați de-ai lui Maradona pentru a decide dacă acesta ar trebui să se recupereze la domiciliu sau într-o instituţie, aşa cum a recomandat clinica unde a suferit operaţia. „M-a durut atât de tare. Am plâns, nu m-am putut abţine”, a mai spus fiica de 35 de ani a fostului jucător, adăugând: „Toate aceste schimburi par atât de nedrepte, tot ceea ce a fost promis (n.r. despre convalescenţă) şi nu a fost niciodată livrat (...). Simt că a fost o manipulare oribilă (...), un joc fatal”. 
Şapte membri ai personalului medical sunt judecaţi pentru „omucidere cu intenţie posibilă”, caracterizată atunci când o persoană comite o neglijenţă ştiind că aceasta poate duce la deces şi riscă până la 25 de ani de închisoare, într-un proces care ar urma să dureze până la jumătatea lunii iulie, în care sunt angrenați aproape 120 de martori, inclusiv experţi, rude, prieteni şi medici de-ai lui Maradona de-a lungul anilor. Reamintim că Maradona a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unei crize cardio-respiratorii, pe 25 noiembrie 2020, într-un pat medical dintr-o reşedinţă din Tigre, la nord de Buenos Aires, în Argentina. Fosta glorie a fotbalului se afla acolo în convalescenţă, de două săptămâni, în urma unei intervenţii neurochirurgicale pentru un hematom la cap. Conform autopsiei făcute după deces, fostul star al lui Boca Juniors şi SSC Napoli, erou al Cupei Mondiale din 1986, a murit din cauza unui „edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate”, însă, potrivit raportului de expertiză, suferea de patologii multiple, precum probleme renale şi hepatice, insuficienţă cardiacă, deteriorare neurologică şi dependenţă de alcool şi medicamente psihotrope.          

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe