PSG învinge Arsenal și e în finala Ligii Campionilor. Când e lupta pentru trofeu

Ultima actualizare:

Paris Saint-Germain s-a calificat, miercuri, în finala de Liga Campionilor, după ce a învins în manşa secundă a semifinalelor, pe teren propriu, formaţia engleză Arsenal Londra, scor 2-1. Francezii și-au asigurat, astfel, pentru a doua oară prezența în ultimul act al competiției.

PSG, gata de lupta pentru marele trofeu (FOTO: EPA)
PSG, gata de lupta pentru marele trofeu (FOTO: EPA)

PSG a pornit cu prima șansă, după victoria din tur (1-0) și a deschis scorul, în minutul 27, prin Fabián Ruiz, parizienii intrând la vestiare cu avantaj. Partea secundă a jocului a adus un penalty obținut de PSG, pe care portughezul Vitinha nu a reușit să-l transforme ('69). Totuși, francezii nu au capitulat, iar marocanul Achraf Hakimi a punctat pentru 2-0 ('72), în vreme ce „golul de onoare” al lui Arsenal i-a aparținut lui Bukayo Saka ('76).
Astfel, lupta pentru marele trofeu se va da între PSG și Internazionale Milano, aflată la a şaptea prezenţă în ultimul act al competiţiei, în timp ce echipa din capitala Franţei va bifa a doua sa finală, după cea pierdută, în 2020. Marele meci va avea pe loc, pe 31 mai, de la ora 22.00, în Germania, la München. 

„Cea mai bună echipă a pierdut”

Antrenorul lui Arsenal a găsit bruma de putere să-și felicite adversarii, însă a punctat că, în opinia lui, „cea mai bună echipă a pierdut”„În primul rând, felicitări celor de la PSG pentru că au ajuns în finală. Dacă vorbim despre merit, cred că am meritat mult mai mult. Iau lucruri pozitive din asta şi sunt mândru de echipă. Pentru a reuşi în această competiţie, trebuie să ajungi cu o echipă completă, cu toţi jucătorii disponibili, iar acesta nu a fost cazul nostru. Am văzut dezamăgirea jucătorilor mei, care erau în lacrimi în vestiar. Cred că cea mai bună echipă a pierdut? Da, cred că da. O spun şi o zic şi ei, tocmai mi-au spus (n.r. staff-ul PSG)”, a declarat spaniolul Mikel Arteta (43 de ani).
De cealaltă parte, omologul de la PSG, conaționalul Luis Enrique (55 de ani), a replicat: „Mikel Arteta este un mare prieten, dar nu sunt deloc de acord cu el. Cred că au reuşit să joace meciul aşa cum au vrut, aşa cum le place să joace. Însă, în ambele meciuri am marcat mai multe goluri decât ei şi acesta este cel mai important lucru în fotbal. Dar trebuie să spun că Arsenal a făcut un meci mare şi noi am suferit mult. Cred că acesta a fost meciul în care am suferit cel mai mult. Dar merităm să mergem în finală. Şi ei sunt o echipă mare, dar noi am marcat mai multe goluri, am avut o primă manşă grozavă”.

Parizienii vor revanșa așteptată de cinci ani

Tot de la parizieni, portughezul Nuno Mendes (22 de ani) a comentat momentul istoric în care se află el și jucătorii lui: „Este o zi mare pentru noi, suntem mândri şi fericiţi, noi şi toţi suporterii parizieni. Mai este încă un meci de jucat. Cât de departe am ajuns...? Este complicat, este Liga Campionilor. Am făcut tot ce am putut pentru a ajunge în finală! Acesta este obiectivul nostru: să ajungem în finală şi să o câştigăm. A mai rămas un meci pentru a face istorie. (...) Întotdeauna este important să avem astfel de fani, care ne susţin, de la început până la sfârşit”.
Totodată, căpitanul brazilian Marquinhos (30 de ani) visează la revanșă, după finala pierdută, în 2020: „Este un sentiment extraordinar! Clubul îl merită. A fost un drum lung şi am avut câteva meciuri foarte dificile. Acum, trebuie să profităm la maximum şi să ne pregătim pentru finală în cel mai bun mod posibil. Încă nu s-a terminat, ne dorim foarte mult să câştigăm acest titlu. Experienţa lasă cicatrici pe o carieră, dar te face să creşti. Întotdeauna trebuie să păstrezi o perspectivă pozitivă. În momentul de faţă, profit la maximum pe teren, când echipa aleargă şi se apără. Încerc să transmit mesajul coechipierilor mei. Unii dintre ei abia au venit şi nu ştiu cât de greu a fost să ajung în acest punct, să am această mentalitate, acest ADN. Sunt fericit să fiu aici! Lucrăm pas cu pas şi am început competiţia cu ambiţia de a ajunge cât mai departe. Acum, suntem în finală! Trebuie să ne pregătim pentru ea în cel mai bun mod posibil. Am pierdut deja o finală şi ştiu cât de mult doare. Voi încerca să transmit experienţa mea coechipierilor mei. Vom lucra în acelaşi mod, astfel încât să ajungem acolo încrezători”.
În finală, PSG va înfrunta pe Inter Milano, aflată la a şaptea prezenţă în ultimul act al competiţiei, în timp ce echipa din capitala Franţei va bifa a doua sa finală, după cea pierdută în 2020.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alexandru Mitrita (Facebook) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Rafael Nadal, foto Shutterstock jpg
U  Cluj Petrolul (Sportpictures) jpg
Benjamin Šeško (EPA) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Dennis Man (EPA) jpg
Accident, foto captura video jurnal de timis jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net