Scuze de carton. Cum justifică Vinícius Júnior „ieșirile” comportamentale

30 octombrie 2025 12:31   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

La câteva zile distanță de mai recentă „ieșire” comportamentală a sa, Vinícius Júnior (25 de ani) și-a prezentat niște scuze formale în social media, după ce, în weekend, și-a înjurat antrenorul de fotbal, în momentul în care acesta a decis să îl schimbe de pe teren. 

„Vreau să le cer scuze tuturor fanilor Madridului pentru reacţia mea, când am fost înlocuit în Clásico”, a scris el pe platforma X, fostă Twitter. „Aşa cum am făcut deja personal, în timpul antrenamentului, vreau să îmi cer scuze încă o dată faţă de colegii mei, club şi preşedinte. Uneori, pasiunea mă copleşeşte, pentru că vreau mereu să câştig şi să ajut echipa. Caracterul meu competitiv provine din dragostea pe care o simt pentru acest club şi pentru tot ceea ce reprezintă el”, și-a justificat brazilianul problemele recurente pe care le are cu nervii.

Real Madrid, gata să se despartă de cel care-și înjură antrenorul 

În ciuda faptului că ar fi avut ce îi trebuie pentru „a se înșuruba” pe termen lung și de acum încolo la Real Madrid, Vinícius nu are un viitor tocmai sigur pe „Santiago Bernabéu”, cele mai recente informații arătând că gruparea spaniolă ia în considerare plecarea jucătorului în cazul unei oferte potrivite. 
Dacă, atunci când a fost scos de pe teren, la meciul cu FC Barcelona, Vinícius a fost surprins de camerele de filmat zicând nervos „Părăsesc echipa! E mai bine să plec, plec”, în mediul online s-a pretins ceva mai „așezat”, susținând: „Promit să continui să lupt, în fiecare secundă, pentru binele Real Madrid, aşa cum am făcut-o, încă din prima zi”.
Estimat la o valoare de 150 de milioane de euro de către Transfermarkt, Vinícius îmbracă tricoul lui Real din 2018, de-a lungul anilor adunând 335 de apariții, reușind 111 goluri și 87 de assist-uri la formația din Spania.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe